Eforturi pentru a nu pierde bani europeni. Este nevoie de 16 milioane de euro din bugetul Local.
16 milioane de euro pentru susținerea proiectelor europene. De atât este nevoie, bani din bugetul local, pentru a nu pierde finanțarea de la UE. S-au făcut eforturi şi Consiliul Local Ploiești a aprobat reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectele care ar urma să fie derulate la Ploiești cu finanțare europeană. Printre ele se numără și legătura rutieră dintre Gara de Vest și Gara de Sud.
Asigurarea mobilității traficului, prin prelungirea legăturii rutiere Gara de Vest – Gara de Sud, inclusiv reabilitarea piețelor gărilor – etapa I și II, reabilitarea bazei materiale transport auto-autobază, reabilitarea depoului de tramvaie pe pe Găgeni, precum și modernizarea străzii Ghe. Gr. Cantacuzino, tronson Șoseaua Vestului – limită oraș sunt doar câteva dintre proiectele pentru care s-a propus reactualizarea indicatorilor tehnico-economici. Măsura a fost luată ca urmare a creșterii prețurilor la materialele de construcții.
Nouă procedură de expropriere
Totodată, primarul Andrei Volosevici a anunțat că proiectul de modernizare cu fonduri europene a zonelor din faţa Gării de Sud şi Gării de Vest din Ploieşti şi de construire a unei noi şosele care să le lege, riscă să ajungă într-un blocaj. Șeful executivului ploieștean a declarat că este nevoie de o nouă procedură de expropriere la acest proiect european, pentru dobândirea unui teren de 1.800 de metri, în zona străzii Depoului.
Obiectivul european e împărţit în două etape. În prima etapă, estimată la peste 50 milioane de lei, intră refacerea zonelor din faţa celor două gări. Proiectul include reconfigurarea în întregime a Pieţei 1 Decembrie. Mai exact, amenajarea unor pasaje pietonale, crearea de parcări, crearea unei staţii de aşteptare moderne la capătul de linie al traseului 101, dar şi a unor spaţii de tip bike sharing în zona buclei tramvaielor de la Gara de Vest. În același proiect intră și amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Libertăţii şi Domnişori. Noua şosea ar urma să meargă în prelungirea străzii Libertăţii, trecând prin zona fostei rafinării Columbia şi apoi continuând pe traseul Rudului – Depoului – Piaţa 1 Decembrie. Conform actualizării de preţ aprobate luni de consilierii locali, această etapă va costa peste 108 milioane de lei.
Vezi şi https://republikanews.ro/pieton-lovit-de-masina-pe-dn1a/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro