Sursă foto: www.zf.ro

O educatoare din județul Argeș a primit o sentință de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a lovit mai mulți copii în cadrul creșei unde lucra. Decizia a fost luată de Judecătoria Pitești, însă ea nu este definitivă și poate fi atacată.

Educatoarea Petruța Iordache a fost acuzată de purtare abuzivă față de trei copii din creșa unde lucra. Unul dintre copii a fost trântit de oliță de către educatoare, până când olița s-a spart. De asemenea, educatoarea a jignit un alt copil, numindu-l „nesimțit”, și a lovit cu palma un copil de 3 ani și 3 luni.

În urma ședinței din 14 iulie, s-a decis menținerea controlului judiciar asupra educatoarei. Pe durata controlului judiciar, aceasta nu mai are dreptul să predea. Inspectoratul Școlar Județean Argeș a fost informat despre decizia instanței pentru a pune în aplicare măsurile.

Cazul a fost înregistrat sub dosarul 10744/280/2022. Educatorea a fost acuzată de purtare abuzivă față de trei copii, dintre care unul pe data de 11 aprilie 2022, iar în cazul altui copil, violența a fost repetată în două zile diferite, pe 20 aprilie și 4 mai 2022, conform portalului.just.ro.

Conform rechizitoriului, educatoarea a trântit o fetiță de 3 ani și 4 luni pe o oliță din plastic, spărgând-o și provocându-i vânătăi în zona intimă, în ziua de 20 aprilie 2022. Pe 4 mai 2022, aceeași educatoare a strâns-o cu mâna de gât pe aceeași fetiță, cauzându-i suferințe fizice și determinând-o să plângă.

Un martor a relatat că a auzit fetița plângând și a observat urme roșii pe gâtul ei după incident.

Tot conform rechizitoriului, pe 19 aprilie 2022, educatoarea a jignit un copil de 3 ani și 6 luni, numindu-l „nesimțit”. De asemenea, pe 11 aprilie 2022, ea a lovit cu palma un copil de 3 ani și 3 luni, provocându-i sângerare la nivelul nasului și răni la nivelul feței.

Sentința Judecătoriei Pitești a impus educatoarei să plătească 5.000 de lei cu titlu de daune morale pentru unul dintre copiii loviți.

Pe durata controlului judiciar, educatoarea nu are dreptul să comunice sau să ia legătura cu părinții copiilor afectați sau cu martorii. De asemenea, i s-a interzis să desfășoare activități care implică contactul direct și sistematic cu minorii. Aceasta nu mai poate profesa ca educator-puericultor la creșa în care a avut funcția.

Este important să menționăm că, conform datelor obținute de Edupedu.ro, peste 80 de cazuri de agresiuni asupra elevilor de către profesori, între 2021 și prezent, au fost înregistrate de Avocatul Poporului.

Legea 272/2004 stabilește protecția și promovarea drepturilor copilului în astfel de cazuri.

Articolul 94 – „(1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic.”

Articolul 95 – „Sunt interzise săvârșirea oricărui act de violență, precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât și în instituțiile care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor, în unități sanitare, unități de învățământ, precum și în orice altă instituție publică sau privată care furnizează servicii sau desfășoară activități cu copii.”

Articolul 89 – (1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *