EDITORIALUL DE LUNI. UN COLIND DE CRĂCIUN

Duminică, cu un cer mohorât deasupra Bucureștiului și frig, accentuat de o burniță fină, dar care spre prânz se oprește. Ieșim din biserică și ne hotărâm să prelungim drumul spre casă cu un ocol prin târgul de Crăciun din fața Parlamentului. Ce vrem să vedem? Nu știm, nimic precis, târgul. Vrem să mâncăm, să bem ceva? Da, vrem! Eu vin fiert, soția mea suc de mere încălzit cu scorțișoară. De mâncat… mai greu, încercăm să ținem post. Dar dacă găsim ceva…

Când am ajuns în târg cerul s-a mai deschis puțin, chiar dacă nu s-a arătat cu adevărat soarele. Parcă și frigul se mai domolise, îmblânzit. Uite, căsuțe cu artizanat de bun gust, începem cu ele? De ce nu? Luăm ceva? Poate, dar nu ceva ce am mai luat și anii trecuți, că nu avem unde să le mai punem! Gata, strategia era stabilită și am început asaltul.

După cinci căsuțe cu artizanat, undeva în stânga am văzut una care vindea vin fiert, așa că am abandonat planul și am sărit direct la băuturi calde, lăsând să plutească în urma mea o întrebare care nici nu aștepta răspuns: “Îți iau și ție suc de mere?” Evident că da, nici nu era o întrebare, mai mult un fel de anunț. Vin fiert 12 lei, suc cald de mere 14 lei; încă un motiv să rămân la vinul fiert. Plătesc, iau paharele, mă întorc, predau sucul și fac un semn din cap care voia să însemne: “Mă găsești pe lângă scenă”. Ok, vine un răspuns schițat la fel: “Bine, eu continui cu artizanatul.”

Târgul de Crăciun București. Foto: Alex Bărbulescu

Ce are a face scena, de ce ar fi ea la prânz o atracție? Ei bine, pentru unii era deja, adică nu neapărat pentru unii ca mine, ci pentru câțiva puști care priveau și ascultau actorii interpretând scene din “Un colind de Crăciun” de Charles Dickens; pentru douăzeci de minute redevin copil și eu.

Vă amintiți de Ebenezer Scrooge, negustorul de la firma Scrooge & Marley atât de strâns la pungă și de cărpănos – mizantropul perfect – care pe deasupra și din aceste cauze ajunsese să ia în râs sărbătoarea Crăciunului, pe care o considera “risipă curată”? Avea, ne povestește Dickens, să afle în chiar noaptea de Crăciun, de la fantomele trecutului, prezentului și viitorului Crăciun, că viața trebuie trăită cu bucurie, în respect de sine, milostenie și considerație față de ceilalți.

Stând printre morminte, duhul arătă cu degetul în jos, spre unul. Scrooge înainta spre el tremurând. Stafia era la fel ca până atunci, dar el văzu îngrozit un nou înțeles în forma sa solemnă.

― Înainte de a mă apropia mai mult de piatra spre care arăți, spuse Scrooge, răspunde-mi la o întrebare. Sunt acestea umbrele celor ce vor fi sau umbrele celor ce doar ar putea fi?

Dar Fantoma continua să arate în jos, spre mormântul lângă care stătea.

― Purtarea oamenilor anunță un sfârșit anume, spre care ea îi conduce dacă și-o mențin, spuse Scrooge. Dar dacă ei se leapădă de ea, atunci sfârșitul va fi altul. Asta vrei să-mi arăți?

Duhul era de neclintit, ca și până atunci. Scrooge se târî spre el, tremurând în timp ce mergea; și, urmând degetul, citi pe piatra mormântului părăsit propriul său nume, “Ebenezer Scrooge”.

― Eu sunt cel care zăcea în pat? strigă el cu lacrimi în ochi, căzând în genunchi. Degetul se mișcă de la mormânt spre el și iarăși înapoi.

― Nu, duhule! O, nu, nu!

Degetul nu se mișcă.

― Duhule! strigă el, agățându-se cu disperare de mantia lui, ascultă-mă! Nu mai sunt cel care am fost. Nu voi fi cel ce aș fi fost dacă nu te-aș fi întâlnit. De ce-mi arăți asta, dacă orice speranță e pierdută pentru mine?

Scrooge și Fantoma-Crăciunurilor-care-vor-veni. Sursa: povesti-ro.weebly.com

Pentru prima dată, mâna păru să tremure.

― Bunule duh, continuă el, târându-se în fata lui. Firea ta bună se va milostivi de mine și îmi va ține partea. Spune-mi că mai pot schimba umbrele pe care mile-ai arătat, ducând o altă viață!

Mâna cea bună tremură.

― Voi cinsti Crăciunul din adâncul inimii și mă voi strădui să-l respect tot anul. Voi trăi în Trecut, Prezent și Viitor. Duhurile celor trei vor dăinui în mine. Nu voi uita nicicând învățămintele pe care mi le-au dat! O, spune-mi că pot șterge înscrisul de pe această piatră!

În deznădejdea lui, apucă mâna fantomatică. Aceasta încercă să se elibereze din strânsoare, dar Scrooge izbuti s-o rețină, cu forța pe care i-o dădea rugămintea lui stăruitoare. Cu o forță și mai mare, duhul îl respinse. Ridicându-și mâinile într-o ultimă rugă pentru schimbarea destinului său, omul văzu cum gluga și mantia stafiei se preschimbă. Duhul se împuțina, se prăbuși și se prefăcu într-un stâlp de pat. Da! Stâlpul de pat era chiar al lui. Patul era al lui, odaia era a lui. Și lucrul cel mai bun, cea mai mare fericire, timpul din fața lui îi aparținea și putea așadar să se îndrepte!

― Voi trăi în Trecut, Prezent și Viitor! repetă Scrooge, dându-se jos din pat. Duhurile celor trei vor dăinui în mine. O, Jacob Marley! Cerul și Crăciunul să fie slăvite! O spun în genunchi, bătrâne Jacob, în genunchi!

Era atât de agitat și de înflăcărat de bunele sale intenții, că glasul lui dogit abia de-l mai asculta. Plânsese în hohote cumplite în confruntarea cu duhul și fața îi era scăldată în lacrimi.

― N-au fost smulse! strigă Scrooge, luând în brațe una din draperiile patului, n-au fost smulse cu inele cu tot! Sunt aici eu sunt aici umbrele celor ce ar fi putut fi pot fi alungate. Vor fi alungate. Știu că vor fi!

În tot acest timp, mâinile lui își făceau de lucru cu veșmintele, le întorcea pe dos, le așeza cu susul în jos, le sfâșia, le răsucea, făcându-le părtașe la tot felul de năstrușnicii.

― Nu știu ce să fac! strigă Scrooge, râzând și plângând în același timp si înfășurându-se cu ciorapii precum Laocoon cu șerpii. Mă simt ușor ca o pană, fericit ca un înger, vesel ca un școlar. Sunt amețit ca un bețivan. Un Crăciun fericit tuturor! Un An Nou bun întregii lumi! Salut! Hei, voi toți! Salut!

Până la urmă se pare că n-am venit degeaba în târg! Povestea bătrânului Scrooge și a nepotului Fred, a copistului de la biroul său negustoresc Bob Cratchit și a familiei sale, mai ales a mezinului Tom Degețel, m-a învăluit și readus în copilărie, dar și în copilăria copiilor mei, rememorând serile în care îi țineam lângă mine să vedem “Colind de Crăciun”, producția din 1999, cu Patrick Stewart în rolul cărpănosului negustor londonez. După ce s-a terminat spectacolul mi-am mai purtat o vreme pașii prin târg, dar nimic altceva nu mi-a mai reținut atenția cu aceeași intensitate, pentru că bucuria mea era deja întreagă.

Dar nu târgul din București a fost primul pe care l-am vizitat în această iarnă, întâmplarea a făcut să fie cel din Sibiu, care rămâne în continuare un reper nu doar printre târgurile din România, dar și printre cele europene, după părerea mea. Ceea ce-l face deosebit, în primul rând, este cadrul urban în care este organizat, adică Piața Mare a orașului, ca și extensiile sale din Piața Mică sau din curtea Palatului Brukenthal; de fapt întreaga zonă turistică a orașului vechi din Sibiu, cu terasele, restaurantele și magazinele sale completează atmosfera de sărbătoare și o amplifică.

Târgul de Crăciun Sibiu, văzut din Turnul Sfatului. Sursa: arhiva personală

Adevărul indubitabil este că un târg de Crăciun este pus în valoare de un decor urban de calitate, de clădiri istorice, cu un regim de înălțime redus, așa cum este cel din Sibiu, dar nu este cel din București. În București târgul este închis într-o căldare care pe o latură are uriașa clădire a Parlamentului, nici măcar bine pusă în valoare prin iluminat arhitectural, iar pe celelalte blocuri inexpresive.

Chiar dacă urci în roata mare a târgului, peisajul este limitat de ceea ce poate eventual oferi bulevardul Unirii și, mai puțin, cel al Libertății, pentru că, în rest, vederea este închisă de clădirea non-ofertantă a Parlamentului și de blocurile care mărginesc rondul pieței. În Sibiu, însă, din roata mare, care are cam înălțimea Turnului Sfatului, chiar te poți bucura de priveliștea orașului. Bucureștiul mai are mult de recuperat când vine vorba de inspirație în amplasarea unui târg de Crăciun care să poată fi nu doar un succes al consumerismului, ci și inspirațional.

În Paris, de exemplu, târgul de Crăciun din Parcul Tuileries te invită firesc și în roata mare, Ochiul Parisului, amplasată paralel cu Rue de Rivoli, din care ai imaginea deschisă asupra unei priveliști care face toți banii: Champs-Élysées, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Place de la Concorde, Sena, Luvrul, Notre-Dame… Târgul nu este cine știe ce, fiind mereu acolo, doar cu tema schimbată în funcție de anotimp, dar imaginea cu care pleci este neprețuită.

Cât privește oferta târgului din Sibiu, revenind în punctul din care am divagat, nu este deosebită de a celui din București, ba chiar aș fi tentat să cred, pragmatic vorbind, că ieși ceva mai puțin șifonat financiar din Piața Constituției decât din Piața Mare. Ceea ce a făcut diferența, este că în scuarul interior de la Brukenthal am avut norocul să cumpărăm apa de parfum în serie limitată scoasă de muzeu în colaborare cu compania Matca din Sibiu (detalii aici), pentru ea – Sophia și pentru el – Brukenthal, lansată în 24 noiembrie ac.

Pentru Crăciunul din acest an am făcut planuri de vacanță la Budapesta încă din septembrie, printre altele cu gândul să vedem și târgul de lângă Bazilica Sfântului Ștefan, ca să-l comparăm cu cele de la noi sau altele pe care le-am mai văzut în Europa. Între timp am aflat de la știri că în 2023 un vot online organizat de Best Destinations in Europe a desemnat târgul de la Budapesta pe primul loc, urmat de cele din Gdansk și Craiova.

Ei bine, târgul de la Craiova l-am ratat și în acest an, deși, ca să fiu sincer, nu ni l-am propus neapărat, doar ne-am gândit că, dacă se va ivi cumva ocazia, nu o vom rata, la Gdansk puțin probabil să ajungem, însă Budapesta s-a nimerit pe listă și vom avea ocazia să ne convingem dacă, după ce am văzut oferta Sibiului și a Bucureștiului, târgul din Piața Bazilicii Sfântul Ștefan ne va lăsa cu gura căscată sau nu.

Am început să împachetăm bagajele, cu un ochi la prognoza meteo și altul la garderobă, să ne gândim ce anume să mai vizităm în Budapesta și dacă ar trebui să facem drumul într-o sigură etapă, dat fiind că aproape 590 de kilometri din cei vreo 880 sunt de autostradă, sau să facem mai bine o oprire și, dacă da, unde? Și am optat în final pentru drumul în două etape, cu oprire la Arad și târgul de Crăciun al orașului ca obiectiv musai de vizitat.

Târgul de Crăciun din Arad. Sursa: arhiva personală

Nu știu ce speram să găsesc la Arad, dar m-am convins în atâția ani că un târg de Crăciun care poate fi considerat fermecător, de vis, nu are nicio legătură cu mărimea și importanța orașului în care se află ci cu imaginația organizatorilor și implicarea comunității. Unele dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun pe care le-am văzut vreodată au fost în Hanovra și Bremen, organizate pe lângă biserici, cu coruri de colindători amatori sau congregaționali cutreierând printre căsuțele negustorilor, unde puteai gusta un nemaipomenit sanviș simplu cu friptură de porc tradițională și vinul fiert cu rom.

Ei bine, după ce l-am vizitat și am încercat să îmi dau seama dacă s-a găsit ceva care să-mi rețină atenția, răspunsul aproape paradoxal este că da. La Arad am găsit un târg convențional și simplu, ba chiar sărac în ofertă și totuși cald și familiar. Roata mare nu funcționa și nu dădea semne că ar fi funcționat vreodată, agenții de pază țineau afară din spațiul târgului trupele de colindători care jucau ursul, în schimb toți vizitatorii păreau să se cunoască, ba chiar să fie prieteni și să petreacă cu mare plăcere împreună.

Am mâncat absolut neconvențional câte-o excelentă felie de pâine de casă cum numai în Arad poți găsi, mare, pufoasă și teribil de gustoasă, unsă cu untură de porc, condimentată cu boia de ardei și asezonată cu ceapă roșie, la care am adăugat câte un vin fiert. Am vorbit cu comercianții despre viața bună și liniștită din oraș și am fost invitați serios să luăm în calcul să ne mutăm în orașul lor, frumos, liniștit și la doi pași de Budapesta și Viena, mai ales că prețurile locuințelor nu sunt deloc mari (și ne-am convins de acest lucru studiind vitrina cu anunțuri a unei agenții imobiliare); iată ce numesc eu spirit al Crăciunului.   

Pâine cu untură și vin fiert la Arad. Sursa: arhiva personală

De fapt, dacă ne-am fi dorit neapărat un târg de Crăciun spectaculos în drumul către Budapesta, am fi putut la fel de bine să ne oprim în Timișoara, care în 2023, după cum bine știm, a fost capitală culturală europeană. Doar că, și mă repet, ceea ce ne-a adus în Arad a fost exact ideea de a căuta simplitatea, firescul necosmetizat și fără mari ambiții, familiarul.

A doua zi dimineață am părăsit Aradul și, sfătuiți de Waze, am pornit-o către Budapesta trecând frontiera pe la Vărșand și apoi prin Gyula – sau Jula, cum îi spunem noi, românii -, unde am oprit pentru două ore să vizităm cetatea lui Ioan Corvin și castelul Almásy, un centru muzeal foarte interesant, găzduind o expoziție inedită de civilizație aristocratică în pusta maghiară a secolului XIX. Dacă se întâmplă cumva să ajungeți prin apropiere, merită să vă opriți la Gyula.

În fine, am luat și calea capitalei ungare, iar din cei aproape 200 de kilometri pe care-i aveam de străbătut până la hotel, doar 90 au însemnat autostradă sau drum expres (M44 și A0), în rest Waze ne-a sfătuit să folosim drumuri naționale: 44 și 5. N-a fost rău, am ajuns mai repede decât pe alte rute, după cum ne-a asigurat app-ul, doar că – și o spun cu mâna pe inimă – drumurile de acest fel din Ungaria sunt groaznice, cam cum erau ale noastre în urmă cu 20 de ani, dacă nu chiar mai rău pe alocuri. Anul trecut, de Paște, am rămas dezamăgit de șoselele din Bulgaria; ei bine, la bulgari era bine comparativ cu Ungaria de astăzi!

Budapesta ne-a primit încântător cu o splendidă vreme de iarnă în prima zi pe care am petrecut-o acolo, mulțumită unei ninsori care a transformat orașul, în special partea mai înaltă din Buda, într-o feerie. Spectacolul a durat însă doar o zi, pentru că peste noapte ninsoarea s-a transformat în lapoviță și apoi într-o bură ușoară, tomnatică, întreruptă de averse sporadice de ploaie, supărătoare.

Am ales să vizităm două târguri, pe cel din piața bazilicii Sfântul Ștefan – popas obligatoriu, ca să verificăm dacă merită cu adevărat să iei în calcul clasamentul de care am adus vorba anterior – și micul târg de Advent din piața orașului vechi Buda, lângă Bastionul Pescarilor. Prima impresie: târgul de Crăciun din fața bazilicii, care se întinde și pe strada comercială Zrínyi, către Podul cu Lanțuri, este în mod cert ofertant și elegant, bine pus în valoare de zestrea urbană a pieței, dar pentru gustul meu pare că pierde puncte în fața târgului din Sibiu; sigur, este o opinie pur subiectivă.

Ofertă de langoș în târgul de Crăciun de la Sfântul Ștefan. Sursa: arhiva personală

În târgul de la Sfântul Ștefan cea mai extinsă ofertă este cea culinară, de departe: fripturi, sarmale, murături, brânzeturi mai mult sau mai puțin maturate, cârnați XXL în baghete de pâine, langoș în diverse forme de servire, la fel și cozonacul kürtőskalács cu tot felul de topping-uri, ba chiar și umplut cu ciocolată, cozonaci secuiești cu mac, nucă și fructe, vinuri locale, vin fiert, punch, lichiroul vestit Uniqum în diverse variante și așa mai departe la jumătate din căsuțele târgului.

Nu știu exact care a fost ideea organizatorilor, însă am apreciat-o, pentru că la Budapesta mai mult de trei sferturi din localurile unde poți servi masa se închid în ziua de Crăciun (multe rămân închise și a doua zi a Crăciunului), așadar târgul rămâne o soluție pentru turistul înfometat și, cu cât sunt mai multe posibilități să comanzi ceva bun de mâncare, cu atât mai bine, pentru că îmbulzeala de foame este garantată.

Oferta de artizanat era și ea destul de bogată și ofertantă: ceramică, sticlărie, pielărie, textile, decorațiuni de Crăciun din coji de nucă sau nucă de cocos, pănuși, fructe uscate, lemn sau croșetate care-ți fură privirea. Prețurile sunt comparabile cu cele din târgurile noastre, uneori ceva mai mari (până la 20%), alte ori mai mici (ce-i drept, mai puține cazuri).

Poate că un cârnat în baghetă – să-i zicem hot-dog – ajunge să coste echivalentul a 40 de lei, dar realitatea este că o astfel de porție de mâncare cântărește cam o jumătate de kilogram. Dacă-i adaugi și un vin fiert, te va costa cam 60 – 70 de lei în total și-ți aduce cu siguranță un aport de 1500 de calorii de care va trebui să scapi cumva ulterior.

Am vizitat târgurile pe-o vreme de iarnă budapestană, cu temperaturi de 5 grade, dar cu vânt, ceață și ninsoare ce au reușit în două ore de hălăduit să ne ude serios și să ne creeze senzația plăcută de frig care să te îndemne să cauți un loc uscat, lângă o fereastră mare prin care să poți privi în continuare spectacolul străzii. Prima dată ne-am oprit într-un local foarte ofertant și prietenos din Piața Sfântul Ștefan, care se numește “0,75 bistro & bar”, unde am comandat mâncare tradițională: papricaș de pui cu paste tradiționale ungurești trase în ou la tigaie, gulaș de vită și, evident, vin fiert.

Porțiile mari și mâncarea bine gătită, vinul fiert bine condimentat și nu îndulcit peste măsură ne-au remontat și am pornit-o astfel către a doua țintă a zilei, târgul de la Bastionul Pescarilor. Ca să ajungem acolo am traversat Dunărea la momentul în care au început să se aprindă luminile serii și podurile s-au colorat în felurite culori; Podul cu Lanțuri s-a colorat în roșu. De acolo am luat un autobuz pentru trei stații, iar șoferul a avut unele dificultăți să strunească vehiculul pe pavajul străzilor strâmte pe care ninsoarea l-a făcut deosebit de alunecos.

Târgul de Advent de la Bastionul Pescarilor. Sursa: arhiva personală

La târgul de la Bastion, din fericire, deși numărul căsuțelor de comercianți era simbolic, am găsit artizanat de calitate, mult mai puține standuri cu mâncare și băutură; însă ceea ce a fost cu adevărat spectaculos, a fost cadrul urban de excepție al Vechiului Oraș Buda, priveliștea deschisă către Dunăre și Pesta de pe meterezele fortăreței și modul în care au fost toate acestea puse în valoare de o ninsoare de poveste, care nu contenea.

Scopul editorialului meu de Crăciun nu este să dau note târgurilor pe care le-am văzut și nici să fac paradă cu peregrinările mele din luna decembrie. Însă, așa cum ne șade bine de sărbători, în lumina tradiției, în căldura căminului, după masa de sărbătoare, depănatul poveștilor face Taina Crăciunului și mai bogată în semnificații. Iar eu asta mi-am dorit, să spun o poveste de Crăciun, ca un colind, după ce un an întreg am tot desfăcut firul în patru pe teme deloc vesele.

Ca o concluzie: cel mai frumos târg de Crăciun este cel în care te-ai simțit cel mai bine! Pe locul unu pentru mine este Aradul, cu târgul lui sărăcăcios, ca peștera din Betleem, dar care ne-a hrănit cu cea mai bună pâine cu untură pe care am mâncat-o în ultimii zece ani. Apoi, la egalitate, târgurile de la Sibiu și de la Bastionul Pescarilor și, în fine, la final, dar tot onorabile, târgurile mai pretențioase și mai bogate din Piața Sfântul Ștefan și Piața Constituției.

Dacă vă dezamăgește acest clasament, nu-mi purtați pică, ci faceți propriul dumneavoastră exercițiu de ierarhizat târguri și povești de Crăciun! Crăciun fericit și un An nou bun, blând și bogat tuturor! La mulți ani!