EDITORIALUL DE LUNI. UCRAINENII ÎȘI VOR ȚARA ÎNAPOI, RUȘII ȚIN CU DINȚII DE IMPERIU

“Astăzi se împlinesc 450 de zile de război pe scară largă purtat împotriva noastră de invadatorii ruși. Noi nu avem rachete, așa cum are inamicul nostru. Avem mai puțină putere aeriană. Nu posedăm numeroase drone ucigașe pe care Iranul le furnizează Rusiei. Nu avem atât de multă artilerie. Dar rămânem puternici, pentru că avem adevărul de partea noastră. Mai mult, îi împingem pe ocupanți afară din țara noastră.”

Volodimir Zelenski, discurs la Riad, în fața liderilor Ligii Arabe

În curând se vor împlini cincisprezece luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, la ordinul lui Vladimir Putin și toată lumea așteaptă contraofensiva de primăvară – vară a armatei ucrainene și încearcă să anticipeze în ce măsură aceasta va avea succes și, dacă va fi să se dezvolte într-un succes, împingând forțele ruse mult înapoi, dându-le impetuos peste cap liniile de apărare, ce anume va face Kremlinul, ce ordine va da Vladimir Putin.

Scepticismul realist domină atunci când vine vorba despre Vladimir Putin, pentru că multă lume a început să înțeleagă în Occident și nu numai, că președintele Federației Ruse a pornit un război pe care nu-l mai poate termina victorios, dar nici nu-l poate pierde fără să se pună într-o situație de risc imediat nu doar de pierdere a funcției în stat, ci chiar a vieții, putând fi scarificat de vreo facțiune concurentă dornică să preia puterea printr-o lovitură de stat.

Thomas Friedman, editorialist al trustului The New York Times și câștigător de Pulitzer, argumentează într-un editorial publicat recent de ce nu ar trebui să ne așteptăm ca responsabilii actuali de la Kremlin să gândească în termeni raționali acest război:

Putin nu a avut niciodată un plan B. Acum este evident că a crezut că va intra în pași de vals la Kiev, va instala un lacheu ca președinte, va băga Ucraina în buzunar și va pune capăt oricărei expansiuni UE, NATO sau a culturii occidentale. Și apoi și-ar arunca umbra în toată Europa.

Thomas Friedman, editorialist The New York Times. Sursa: Wikimedia Commons

Putin s-a pus într-o situație în care nu poate câștiga, nu poate pierde și nu se poate opri. Nu mai poate să preia controlul asupra întregii Ucraine. Dar, în același timp, nu își poate permite să fie învins, după toate viețile și resursele rusești pe care le-a cheltuit. Deci nu se poate opri.

Cu alte cuvinte, pentru că Putin nu a avut niciodată un Plan B, a trecut în mod implicit la distrugerea fără milă a orașelor, cu speranța că va putea cumva să scurgă suficient sânge de ucraineni și să obosească aliații occidentali ai Kievului, încât să pună mâna pe o bucată suficient de mare din estul Ucrainei vorbitoare de limbă rusă pe care o poate vinde poporului rus ca o mare victorie. Planul B al lui Putin este de a ascunde că Planul A al lui Putin a eșuat. (…)

Ceea ce face ca acesta să fie unul dintre cele mai bolnave și fără sens războaie din vremurile moderne – un lider care distruge infrastructura civilă a unei alte țări până când îi oferă suficientă acoperire pentru a ascunde faptul că a fost un prost uriaș.

PREGĂTIRI PENTRU CONTRAOFENSIVĂ

În mass-media ucrainene contraofensiva este o temă omniprezentă, dar reprezentanții armatei se învăluie în tăcere, titrează Deutsche Welle. La orice întrebare legată de asta, ei răspund: Aveți răbdare. Şi asta din varii motive. De exemplu, fiindcă nu au sosit încă toate armele așteptate din vest. De la începutul anului, partenerii din NATO au livrat Ucrainei mult armament greu și pentru prima dată au livrat zeci de tancuri și transportoare blindate moderne de producție germană și britanică, avioane de luptă de fabricație sovietică şi sisteme de apărare antiaeriană Patriot.

Situația de pe frontul din Ucraina la mijlocul lunii mai. Sursa: Institute for the Study of War

În vederea contraofensivei, armata și garda națională ucraineană au înființat, potrivit estimărilor jurnaliștilor de la Kiev cel puțin 16 brigăzi noi, cu un efectiv de până la 50.000 de soldați. Aceste unități nou înființate au nevoie de timp pentru instrucție și pentru a se familiariza cu noile arme din vest. O problemă suplimentară este coordonarea numeroaselor unități de luptă care vor lua parte la contraofensivă. Până acum, Ucraina nu dispune de prea multă experiență în domeniu și de aceea diverse scenarii sunt simulate pe calculator și table top.

Unde, când și cum va ataca Ucraina – acesta este cel mai bine păzit secret. Probabil că vor fi cel puțin două direcții de atac, cred jurnaliștii de la Deutsche Welle. Așa a acționat armata ucraineană și în toamna anului trecut, la Harkov și Herson, și a avut succes. Comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a dat vag de înțeles într-un articol publicat în septembrie 2022 cum ar putea arăta o astfel de contraofensivă: contralovituri consecvente, în cazul ideal concomitente; un obiectiv strategic important este Crimeea, dar sunt de așteptat și surprize și acțiuni diversioniste.

Volodimir Zelenski a insistat în dialogurile sale cu presa din ultimele zile, că la Kiev cuvântul de ordine este răbdare: contraofensiva este în curs de planificare, s-au constituit noi unități care sunt acum intens antrenate și pregătite, de asemenea dotate cu echipamentele militare necesare ducerii luptelor, multe provenite din Occident. Dar acțiunile de luptă nu vor fi ordonate decât atunci când conducătorii armatei vor avea convingerea că totul este bine pus la punct, în așa fel încât obiectivele contraofensivei să poată fi atinse cu cel mai mic preț posibil în vieți omenești.

În acest timp președintele ucrainean a demarat un turneu țările occidentale care susțin Ucraina: Washington (decembrie 2022), Bruxelles (februarie 2023), Roma, Berlin, Paris, Londra și Tokyo (mai 2023); scopul turneului este acela de a impulsiona livrarea armamentului, echipamentelor și muniției promise, dar și de a obține sprijin pentru dotarea cu aviație de producție occidentală și, nu în ultimul rând, obținerea promisiunii că Occidentul va lăsa deschise ușile NATO pentru Ucraina, în iulie, la Vilnius.

De remarcat că strategia din spatele turneelor diplomatice ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pare să funcționeze: după recentul său turneu în Occident, Ucraina se apropie tot mai mult de livrarea de avioane de luptă occidentale în lupta împotriva agresorului rus. Premierul britanic Rishi Sunak și premierul olandez Mark Rutte au declarat în mod oficial, în marja summitului Consiliului Europei de la Reykjavik, că doresc să organizeze o coaliție internațională pentru livrarea de avioane de vânătoare; de asemenea, premierul belgian Alexander de Croo și-a declarat disponibilitatea de a susține demersul.

Între 18 și 21 mai, la Lisabona, unde se desfășoară reuniunea membrilor Grupului Bilderberg și a invitaților acestora, vor fi prezenți și Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, pentru dezbateri pe marginea unor teme ca: apărarea flancului estic european al Alianței, sprijinul acordat contraofensivei ucrainene și reconstrucția Ucrainei.

ATMOSFERA SUMBRĂ DE LA MOSCOVA

La conferințele Humanitas Aqua Forte din acest an, la Ateneu, istoricul austriac Oliver Jens Schmitt a pus în scenă într-un tur de forță o discuție apăsată pe tema motivațiilor istorice și culturale ale conflictului din Ucraina, căruia îi suntem martori de peste un an.

Trei idei dintre cele expuse de istoricul austriac cred eu că folosesc acestei analize, și anume: (a) asistăm la un război între două popoare slave, majoritar creștine de credință răsăriteană, bizantină, dar care au dezvoltat modele politice radical diferite de guvernare a națiunii: democratică – Ucraina, autoritarist despotică – Rusia; (b) Occidentul acceptă cu greu ideea acestui război declanșat de Vladimir Putin, care este la origine unul motivat politic și cultural și este dus în ciuda faptului că poate ruina economic Rusia și lua sute de mii de vieți de ruși; (iii) Rusia de astăzi este un imperiu (poate ultimul) care folosește o retorică propagandistică antiimperialistă pentru a acuza Occidentul că sprijină Ucraina.

Că ideile lui Oliver Jens Schmitt stau în picioare o dovedesc observațiile comandatului armatei ucrainene, Valerii Zalujnîi, care după experiența acestor luni de război cu armatele împinse la invazie de ordinele lui Vladimir Putin constată următoarele:

Se comportă ca o hoardă (forțele armate ruse, n.m.). Chiar și pe baza a ceea ce putem vedea în ceea ce privește pierderile lor, uitați-vă doar la ceea ce a rămas pe câmpul de luptă. Astfel de pierderi ar descuraja orice țară să acționeze mai departe. Ar închide orice țară. 15 mii de pierderi în Afganistan au îngenuncheat de fapt Uniunea Sovietică. Acum numărul de pierderi al Federației Ruse este mult mai mare. Cu toate acestea, nu se oprește. Există o singură concluzie: cel mai ieftin lucru pe care îl are această țară este viața umană. Este cel mai ieftin care poate fi. (G4Media)

Igor Vsevolodovici Gîrkin. Sursa: Wikipedia

Igor Gîrkin, fost agent FBS și lider al grupării Clubul Patrioților Ruși, a anunțat că a decis, alături de companionii și simpatizanții săi, să intre în politică și și-a motivat decizia astfel: În Rusia se pregătește o criză sistemică, sau este deja în criză, în timp ce temperatura societății crește. Ne aflăm în pragul unor schimbări politice interne foarte grave, cu caracter catastrofal. Toate forțele sănătoase trebuie să creeze organizații care să ia parte la bătălia politică, care este inevitabilă și care a început deja. (HotNews)

Dacă situația actuală continuă, vom fi învinși în acest război. Nu va exista niciun compromis: războiul se va termina fie cu drapelul rus la Kiev, fie cu înfrângerea Rusiei. Sarcina noastră este să ne ajutăm țara să evite furtuna care se apropie sau să creăm pozițiile de pe care vom acționa în această furtună pentru a împiedica distrugerea Rusiei ca stat și ca civilizație unică. (G4Media)

Igor Gîrkin, alias Igor Strelkov – condamnat de justiția din Țările de Jos pentru doborârea zborului MH17 deasupra Ucrainei, în 2014, tragedie soldată cu moartea a 298 de pasageri –, este un naționalist rus care s-a evidențiat în ultimul an prin criticile sistematice pe care le aduce Kremlinului și conducerii armatei ruse pentru modul lamentabil în care au conceput și conduc operațiunile de război pe fronturile din Ucraina. Dar nu este singurul care se poziționează critic, noutatea în cazul său este aceea că a decis să intre în bătălia politică.

Evgheni Progojin, cunoscutul oligarh ce patronează armata privată Wagner, considerat un apropiat al lui Putin, este și el foarte critic față de conducerea armatei ruse, poziționat clar în opoziție cu ministrul apărării, Serghei Șoigu și creditat de asemenea cu ambiții politice mari, chiar dacă nedeclarate.

În aceste zile – după ce amenințase cu retragerea forțelor sale de pe frontul din Bahmut imediat după 9 mai – Progojin a avertizat că forțele armate ucrainene au declanșat deja ofensiva, iar pe frontul din Bahmut încep să aibă succes, în condițiile în care ministerul apărării continuă să ignore cererile Wagner de intensificare a aprovizionării cu muniție și echipamente, iar Kremlinul nu intervine.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a intervenit pentru a expune – nu foarte convingător, cred majoritatea observatorilor – poziția Kremlinului și a recunoscut că războiul din Ucraina nu evoluează deloc așa cum se aștepta Vladimir Putin, o postură de care până acum conducătorii Rusiei s-au ferit cu grijă: Operațiunea militară specială continuă. Aceasta este o operațiune foarte dificilă și, desigur, anumite obiective au fost atinse într-un an. Am reușit să batem mașina militară ucraineană destul de mult. Această muncă va continua. (G4Media)

Realitatea de astăzi arată că războiul început de Vladimir Putin în Ucraina în 2014 și invazia pe care a ordonat-o în februarie 2022 au adus administrația sa într-un punct mort, care îl face acum vulnerabil, în aceeași măsură în care rușii și țara lor au de suferit, deși sunt agresorii în toată această istorie, pentru că planul prin care Ucraina trebuia să cadă în 18 zile s-a dovedit fără tăgadă iluzoriu.

În acest context elitele ruse încep tot mai clar – așa cum explică Tatiana Stanovaia de la Carnegie Russia Eurasia Center, într-un interviu pentru The New Yorker – să devină tot mai critice față de deciziile lui Vladimir Putin, chiar dacă din perspective diferite:

Putin devine prea “nebun” din punctul de vedere al grupurilor cu mentalitate progresistă – care înțeleg restricțiile pe care le va avea Rusia, din cauza sancțiunilor, asupra dezvoltării sale tehnologice și științifice – și prea moale pentru cei care cred că Rusia trebuie să opteze pentru mobilizarea totală și să își reverse toată puterea asupra Ucrainei. Mai mult, în cadrul acestui din urmă segment, o parte tot mai mare a elitei consideră că este deja prea târziu, că Rusia va trebui să oprească temporar războiul pentru a lansa reforme interne radicale cu epurări totale ale elitei, redistribuirea proprietății și impunerea ideologiei de stat, astfel încât să se poată întoarce la război într-o formă mai bună. (Adevărul)

DISCUȚII DESPRE PACE SAU VORBE DE CLACĂ?

Alexander Stubb, fost premier și ministru de externe al Finlandei, a scris deunăzi într-un op-ed publicat de The Financial Times: Există multe evenimente care pot fi interpretate în mod plauzibil ca marcând sfârșitul erei post-război rece: 9/11 și războiul din Irak; criza financiară; anexarea Crimeei de către Rusia. Însă atacul Rusiei în toată puterea cuvântului împotriva Ucrainei în 2022 a fost ceva aparte. El a părut că forțează restul lumii să aleagă o tabără.

Există în Occident prejudecata larg răspândită cum că întreaga lume e unită în sprijinul Ucrainei. Nu e. Există consolarea că mai mult de 140 din cei 193 de membri ai ONU au condamnat Rusia. Însă cei 35 care s-au abținut reprezintă mai mult de jumătate din populația planetei.

Chiar mai important, doar în jur de 40 de țări, majoritatea occidentale, au adoptat sancțiuni contra Rusiei. Din Asia sunt doar două, din Africa și America Latină nu e nici măcar una. Poate că Rusia e izolată de Vest, dar nu și de restul lumii.

Noua ordine mondială va fi determinată de un triunghi al puterii care oscilează între vestul global, estul global și sudul global. Vestul global – în esență SUA, UE și aliații lor, vreo 50 de țări cu totul – vor să conserve ordinea liberală actuală.

Alexander Stubb. Sursa: Wikimedia Commons

La cealaltă extremă, estul global – China, Rusia, Iran și vreo 20 de țări care le susțin – vor să răstoarne ordinea liberală și să creeze noi norme și instituții care să pună accent mai puțin pe punerea în comun a suveranității și mai mult pe puterea tradițională a statului și pe tranzacție.

Sudul global – condus de țări precum India, Arabia Saudită, Africa de Sud, Nigeria și Brazilia – cuprinde 125 de state din Asia, Africa și America Latină. Pentru multe dintre aceste țări relevanța războiului din Ucraina nu ține atât de hegemonie, cât de securitatea alimentară, energie și inflație. Sudul global nu ține neapărat să ia partea vreunei tabere, deocamdată. Expectativa e una dintre modalitățile prin care își poate atinge obiectivele și poate configura ordinea pe cale să se nască.

Și conchide Alexander Stubb: Predicția mea e că vom asista la apariția mai multor ordini regionale și mai multor alianțe parțial suprapuse. Nu va exista o unică putere dominantă. Și chiar dacă valorile și sistemele lor politice sunt diferite, toate puterile sunt nevoite să rezolve probleme, unele unice, altele comune. E foarte probabil ca actualul deceniu să configureze ordinea mondială pentru tot restul acestui secol.

Din exact motivele expuse de Alexander Stubb, Occidentul care sprijină activ Ucraina în apărarea opțiunii sale pentru independență, suveranitate și democrație nu poate intra direct în discuțiile pentru pace atât timp cât Federația Rusă nu oprește acțiunile militare din Ucraina și nu decide să se retragă din teritoriile ucrainene invadate.

Ca să fie pace, Moscova trebuie să își schimbe abordarea, să semnaleze că este interesată de pace, dar nu de orice fel de pace, ci de renunțarea la pretențiile de a mai considera Ucraina ca fiind un stat clientelar, parte a sferei de influență a imperiului rus. Ca să fie clar de la început, cât timp la Kremlin “domnește” Vladimir Putin, opțiunea de a renunța la Ucraina ca parte a sferei de influență a imperiului pe care (deocamdată îl mai) conduce nu va fi luată în considerare (tot din motivele expuse mai sus).

Li Hui, emisarul chinez în chestiunea Ucrainei. Sursa: Wikimedia Commons

China este cea care a ridicat – formal – mănușa și răspunde provocării de a media negocieri ce se doresc serioase pentru a se ajunge la un – prezumtiv – acord de pace în Ucraina. Emisarul președintelui Xi Jinping în chestiune este fostul ambasador la Moscova (până în 2019), Li Hui.

În prima etapă a turneului său, Li Hui va vizita Moscova, Kievul, apoi Parisul, Bonnul și Varșovia, pentru a înțelege pozițiile și exigențele părților. Înainte de acest turneu, ministrul de externe chinez, Wang Yi, a avut consultări cu Jake Sullivan, consilierul pre probleme de securitate al președintelui american.

Nu sunt mari așteptări, deocamdată, legate de demersul de pace chinez, dar în lipsa unui al demers de anvergură – Brazilia a mai anunțat, prin președintele Luiz Inácio Lula da Silva, intenții de a se angaja în medierea unor negocieri de pace, la fel Africa de Sud, după cum pretinde președintele Cyril Ramaphosa dar sunt doar tatonări; cât privește aluziile papei Francisc la implicarea în negocieri de pace, nu avem nimic concret – turneul lui Li Hui va fi urmărit cu atenție, la fel și declarațiile Beijingului și ale capitalelor vizitate de diplomatul chinez în această primă rundă de discuții.

Într-un interviu pentru CBS, Henry Kissinger s-a declarat optimist și încrezător că până la finele anului în curs un proces de pace va fi lansat: Acum, odată cu intrarea Chinei în negocieri, cred că vor atinge apogeul până la sfârșitul anului. Vom vorbi despre procese de negociere și chiar despre negocieri reale. Ce aș face dacă un președinte ar veni la mine și mi-ar spune să zbor la Moscova pentru a vorbi cu Putin? Aș fi înclinat să fac asta. (Timpul.md)

Pentru Beijing și Xi Jinping, personal, medierea păcii în Ucraina sunt deja o chestiune de prestigiu și, după ce a avut succes în negocierile dintre Iran și Arabia Saudită, nu va accepta cu ușurință să patroneze un eșec diplomatic în conflictul ruso – ucrainean. În același timp, China este aliatul “fără limite” al Rusiei lui Putin, ceea ce îi afectează din start credibilitatea de mediator imparțial și limitează optimismul privind reușita demersului. Ce poate obține Beijingul cu demersul său? O încetare a focului? O înghețare a conflictului după modelul celor două Corei? O întâlnire tripartită în capitala Chinei între președinții Rusiei și ai Statelor Unite, mediată de Xi Jinping însuși? Rămâne de văzut, pentru că oricare dintre variantele de mai sus ar presupune cedări inacceptabile din perspectiva Ucrainei și a sacrificiului ucrainenilor și un pas înapoi în privința capacității Occidentului de a apăra odinea democratică pe scena mondială.