EDITORIALUL DE LUNI. PREFAȚĂ LA REUNIUNEA NATO DE LA VILNIUS CU UCRAINA ȘI SUEDIA ACTORI PRINCIPALI

“O încetare a focului care pur și simplu ar îngheța liniile actuale de front și i-ar permite lui Putin să își consolideze controlul asupra teritoriului cucerit și să aibă un răgaz pentru reînarmare pentru ca apoi să atace din nou, nu este o pace justă și durabilă. Ar legitima acapararea de teritorii de către Rusia. Ar recompensa agresorul și ar pedepsi victima. (…) Împreună cu Ucraina și cu aliații și partenerii, suntem pregătiți să purtăm o discuție mai amplă despre securitatea europeană, care să promoveze stabilitatea și transparența și să reducă probabilitatea unui conflict viitor.” (cursdeguvernare.ro)

Anthony Blinken, secretar de stat al Statelor Unite

Experții pot enumera mai multe mize care sunt sau vor fi așezate pe masa negocierilor la summit-ul NATO de la Vilnius, dar în opinia mea există o singură mare miză, de importanță crucială: coeziunea membrilor alianței de apărare a Occidentului în fața agresivității binomului autocratic Rusia – China.

La reuniunea pregătitoare care a avut loc în Țările de Jos, la Haga, marți, 27 iunie ac., președintele României, Klaus Iohannis a sintetizat în următorii termeni poziția pe care țara noastră o va avea la reuniunea NATO de la Vilnius:

Rusia este și va continua să fie amenințarea imediată și cea mai directă la adresa securității euroatlantice. Prin urmare, trebuie să fim capabili și pregătiți pentru a ne consolida și mai mult postura și să continuăm să asigurăm sprijinul necesar pentru Ucraina și pentru partenerii noștri cei mai vulnerabili, în special Republica Moldova. (…)

Summitul trebuie să aibă rezultate clare și substanțiale pentru Kiev, prin avansarea sprijinului nostru politic și practic, inclusiv pentru progresul concret, măsurabil al Ucrainei în ceea ce privește aderarea la NATO. La București, în 2008, Aliații au decis că Ucraina va deveni membru NATO. (…) La Vilnius, trebuie să ducem acest angajament mai departe. Este vorba despre responsabilitate și încredere în relația noastră cu Ucraina, dar este vorba și despre credibilitate pentru Alianță.

Poziția pe care președintele României o va susține la reuniunea de la Vilnius va fi formal aprobată în 6 iulie ac., dată la care este programată o reuniune a CSAT pe această temă.

UCRAINA, TEMA PRINCIPALĂ A SUMMIT-ULUI

De la începutul anului Volodimir Zelenski a desfășurat un amplu turneu diplomatic căutând sprijin puternic pentru cauza Ucrainei: recâștigarea suveranității în granițele recunoscute de ONU, adică cele dinainte de 2014. Turneul său a cuprins Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța Germania, Jeddah, în Arabia Saudită, la summit-ul Ligii Arabe, Hiroshima, în Japonia, pentru reuniunea G7 și Republica Moldova.

La Castelul Mimi din Bulboaca; Republica Moldova, Volodimir Zelenski a iterat așteptările pe care țara sa le are de la summit-ul NATO găzduit de Vilnius: (i) o invitație concretă de aderare la Alianță și (ii) un sistem de garanții de securitate pentru țara sa din partea Alianței, pe drumul către aderarea la NATO.

În organizarea Scowcroft Center for Strategy and Security – Atlantic Council, la începutul lunii mai s-a derulat reuniunea “Idei de pus în practică: priorități pentru summit-ul NATO de la Vilnius” unde a fost invitat, printre alții, și ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.

Ministrul ucrainean a detaliat obiectivele pe care țara sa le are de la summit-ul din iulie în modul următor: (i) invitarea formală ca Ucraina să adere la NATO; (ii) statele membre ale alianței să ofere garanții de securitate Ucrainei, pe parcursul de aderare; (iii) statele membre să susțină planul de pace propus de președintele Volodimir Zelenski; (iv) statele membre ale Alianței să întărească susținerea pentru Ucraina în conflictul cu Rusia, în special furnizând artilerie cu rază lungă de acțiune, munițiile aferente și mijloace, inclusiv aviație, pentru întărirea capacității de apărare aeriană; (v) cooperarea pentru a întări capacitatea de apărare de care dispune Ucraina pe uscat, pe apă și în aer; (vi) introducerea unui mecanism de consultare NATO – Ucraina, bazat pe articolul 4 din Carta NATO; (vii) transformarea Comisiei NATO – Ucraina în Consiliul NATO – Ucraina; (viii) asistență din partea Alianței pentru ca armata ucraineană să devină complet interoperabilă cu standardele NATO.

Oleksii Reznikov. Sursa: Wikimedia Commons

Lista cerințelor Ucrainei poate să pară amplă, dar singurul obiectiv care contează este invitarea Ucrainei să adere la Alianță, după care toate celelalte se impun de la sine ca fiind fie necesare, fie subsumate. Iar la chestiunea în cauză, în acest moment, nu există un răspuns pe o singură voce al statelor membre, ba chiar dimpotrivă.

La Castelul Mimi Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski au semnat o declarație comună prin care țara noastră susține integrarea în NATO a Ucrainei: (i) [Cei doi președinți] Exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanțiile internaționale de securitate pentru Ucraina înaintea obținerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022; (ii) România va continua sa promoveze sprijinul politic și practic al Alianței pentru Ucraina în vederea asigurării abilității Ucrainei de a-și apăra în mod eficient suveranitatea și integritatea teritorială; (iii) România va susține Ucraina atât timp cât va fi necesar. Va continua să ofere susținere multidimensională pentru Ucraina și să solicite consolidarea susținerii și asistenței internaționale pentru Ucraina. România va susține Ucraina în reconstrucția și redresarea post-conflict în vederea asigurării unui stat stabil, sigur și rezilient.

“Principala ambiție este ca Ucraina să fie câștigătoarea acestei întâlniri”, a declarat premierul Lituaniei, Ingrida Šimonytė, încă din ianuarie ac., într-un discurs în fața Parlamentului de la Vilnius.  

În februarie ac., premierul britanic Rishi Sunak a cerut statelor membre NATO să fie pregătite să ofere garanții de securitate pe termen lung pentru Ucraina care, în viziunea sa, sunt necesare atât pentru a o proteja de viitoare agresiuni din partea Rusiei, dar și pentru a proteja ordinea internațională bazată pe reguli, care a menținut pacea în anii care au trecut de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Președintele Franței Emmanuel Macron a îndemnat la Bulboaca statele membre ale Alianței să ia în calcul “discuții colective pentru acordarea de garanții de securitate tangibile și credibile”, în condițiile în care: “Ucraina protejează azi Europa și furnizează Europei garanții de securitate”. “Singura garanție de securitate care funcționează este aderarea la NATO”, a opinat premierul estonian Kaja Kallas, punctând asupra viziunii est-europene privind singura cale credibilă de a descuraja agresivitatea imperiului rus.

Premierul german Olaf Scholz nu a venit în Republica Moldova pregătit să ridice mănușile, nici cea aruncată de partenerul strategic Franța și cu atât mai puțin pe cea a lui Volodimir Zelenski: “Un lucru este foarte clar: acum contribuim la sprijinirea Ucrainei. Am spus întotdeauna că trebuie să existe, de asemenea, garanții pentru pace după război. Germania va contribui la asta. Există criterii clare de aderare. Nu poți avea conflicte la graniță, de exemplu. Dată fiind situația actuală, nu este vorba despre aderare. Cu toții trebuie să ne concentrăm pe cum putem să sprijinim Ucraina individual”.

Péter Sijjártó. Sursa: Wikimedia Commons

În timp ce la Bulboaca liderii prezenți au încercat, într-o formă sau alta să-și arate sprijinul pentru Ucraina și pentru țara gazdă, Republica Moldova, Recep Tayyip Erdogan și-a făcut în stil propriu cunoscută opinia prin decizia de ultim moment de a declina participarea la reuniunea Comunității Politice Europene.

În fine, Ungaria, prin vocile ministrului de externe Péter Sijjártó și a premierului Viktor Orban, și-a făcut cunoscută poziția pre-Vilnius: nu se pune problema să se discute despre o invitație pentru Ucraina de aderare la NATO. Viktor Orban a ținut chiar să sfătuiască Ucraina să renunțe la contraofensiva pe care o planifică pentru această vară, din grijă pentru propriul popor:

“Chiar și un om ca mine, care a fost un an și jumătate în armată, știe sigur că, dacă atac, voi avea de trei ori mai multe victime decât cel care se apără. Pentru o țară a cărei populație este o mică parte din populația părții adverse să lanseze atacuri militare la scară largă în astfel de circumstanțe este vărsare de sânge. Trebuie să facem totul, chiar înainte de începerea contraofensivei, pentru a convinge părțile de necesitatea unui încetări a focului și a unor discuții de pace.”

CE ARE NATO DE SPUS?

De fapt, președintele Ucrainei înțelege foarte bine că țara sa nu poate deveni stat membru al NATO atât timp cât se află în război deschis cu Rusia lui Putin, așa cum a și explicat într-o declarație pe care a făcut-o vineri, 2 iunie ac., într-o conferință de presă alături de președintele estonian Alan Karis, aflat în vizită la Kiev.

Ceea ce speră, însă, de la Vilnius președintele Volodimir Zelenski ține câteva aspecte foarte importante pentru țara sa: (i) un traseu predictibil de aderare la alianță și creionarea perspectivei unui sistem internațional de garanții de securitate, (ii) continuarea sprijinului pentru Ucraina în conflictul cu statul agresor Rusia și (iii) asigurări că nu vor fi presiuni pentru ca țara să încheie o pace nedreaptă și fragilă cu Rusia și, în oglindă, menținerea coeziunii și determinării statelor membre NATO în apărarea democrației occidentale în fața provocărilor și amenințărilor marilor puteri autoritariste.

Multe depind, în acest context, de poziția pe care o adoptă Statele Unite și de consensul la care vor ajunge Franța și Germania, în condițiile în care alți membri importanți ai alianței și-au făcut deja cunoscute pozițiile de susținere a cauzei Ucrainei, așa cum este cazul Marii Britanii, a Poloniei, României sau a Statelor Baltice.

Statele Unite nu încurajează pentru etapa Vilnius avansarea unei invitații de aderare a Ucrainei la Alianță, ținând cont de realitățile de pe front și de opiniile celorlalți membri ai NATO. În același timp, Statele Unite întăresc relația bilaterală cu Ucraina, fiind principalul său sprijin în Occident, și acționează cu determinare pentru întărirea flancului estic european al Alianței.

De asemenea, semnalul de la Washington este destul de clar și în ceea ce privește perspectiva de încheiere a conflictului pe care Rusia l-a pornit invadând Ucraina: nu se pune problema de a pune presiune pe Kiev pentru încheierea unei păci injuste.

Prezent în capitala Finlandei, cel mai nou stat membru al NATO, secretarul de stat al Statelor Unite, Anthony Blinken a respins într-o declarație publică ideea de concesii teritoriale pe care Ucraina ar trebui să le facă în schimbul încetării ostilităților de pe front, numind o astfel de perspectivă nedorită drept “o pace Potemkin”.

Cum Rusia lui Putin este puțin probabil să accepte negocieri de pace la acest moment, dacă prin acestea nu s-ar ajunge la oficializarea raptului teritorial datorat forței armelor, semnalul pe care Statele Unite îl dă înainte de Vilnius este acela că Alianța trebuie să fie pregătită pentru o asistență de lungă durată, care să susțină efortul de război al Ucrainei.

După ultimele consultări (informale) ale miniștrilor de externe din statele membre NATO care au avut loc recent la Oslo, pentru a definitiva agenda Vilnius, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg a rezumat discuțiile în următoarea declarație:

“Această întâlnire a fost o oportunitate de a discuta probleme cheie în timp ce ne pregătim pentru summit-ul nostru de la Vilnius, din iulie. Agenda este una ambițioasă, iar discuțiile pe marginea sa au fost bune și constructive. Ne pregătim să luăm decizii pentru a ne consolida și mai mult apărarea și postura de descurajare. Este vizat și un nou angajament de investiții în apărare, finanțat de fiecare stat membru cu minim 2% din PIB pentru apărare.

Accentul nostru a fost pus astăzi pe modul în care putem aduce Ucraina mai aproape de NATO, acolo unde-i este locul. Deja NATO oferă un sprijin fără precedent. Sunt încrezător că forțele ucrainene au acum capacitățile de care au nevoie pentru a elibera teritoriile ocupate. Dar trebuie să facem mai mult. Lucrăm la un pachet de sprijin pe mai mulți ani, cu o finanțare solidă.

Astfel, vom asigura capacitatea de descurajare și apărare a Ucrainei pe termen lung, contribuind la reconstruirea sectorului de securitate și apărare și la tranziția Ucrainei de la doctrinele, echipamentul și instruirea din epoca sovietică la interoperabilitatea deplină cu NATO.

De asemenea, am discutat despre transformarea actualei Comisii NATO-Ucraina la nivelul de Consiliu NATO-Ucraina. Acesta va fi un pas semnificativ pentru un forum consultativ comun cu Ucraina, ca parteneri egali atunci când vor fi discutate probleme cheie pentru securitatea comună.

Am abordat, de asemenea, chestiunea aspirațiilor de aderare ale Ucrainei. Toți aliații sunt de acord că ușa NATO rămâne deschisă. Numai aliații și Ucraina au dreptul să ia aceste decizii privind aderarea și suntem cu toții de acord că Rusia nu are drept de veto. Toți aliații sunt de acord că Ucraina va deveni membră a NATO. Suntem cu toții de acord că cel mai important lucru acum este să ne asigurăm că Ucraina trebuie să învingă ca stat suveran și independent.

Nu știm când se va termina războiul, dar trebuie să ne asigurăm că, atunci când se va întâmpla, avem aranjamente credibile în vigoare pentru a garanta securitatea Ucrainei în viitor și pentru a stopa ciclul de agresiune al Rusiei.”

Lt. Col. Lars Neitzel, Germania – Grupul de luptă multinațional cu prezență avansată îmbunătățită al NATO în Lituania. Sursa: atlanticcouncil.org

Polonia a fost în luna mai gazda unui exercițiu militar – Operațiunea Griffin Shock – în care un batalion a fost extins rapid (7 zile) de unitățile aliate la nivel de brigadă: au fost implicați peste 3.000 de soldați din opt unități americane și alte patru țări NATO – Polonia, România, Croația și Regatul Unit. Exercițiul a oferit o imagine clară și implicit expertiza necesară forțelor reunite implicate în construirea rapidă a capacității de ripostă prin manevre logistice transeuropene și tranziția către luptă în timp util.

În România, între 29 mai și 9 iunie, circa 10.000 de militari români și aparținând altor 13 națiuni aliate și partenere – Albania, Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Olanda, Muntenegru, Polonia, Portugalia și SUA – participă la exercițiul Saber Guardian 23, care este un exercițiu de nivel întrunit condus de Comandamentul Forțelor Întrunite din cadrul Statului Major al Apărării.

Saber Guardian 23 este integrat în complexul de exerciții Defender Europe 23, planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM) și condus de Comandamentul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa (USAREUR-AF).

Aceste exerciții se derulează după scenarii desprinse din experiența obținută prin observarea modului în care sunt duse luptele pe frontul din Ucraina și sunt menite să actualizeze tacticile războiului de apărare a continentului în fața unor posibile agresiuni dinspre est; este ceea ce în limbajul comandamentului NATO se înțelege prin efortul de “întărire a apărării și consolidarea posturii de descurajare”.

TRILEMA TURCIA – UNGARIA – SUEDIA

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vizitat Turcia imediat după realegerea în funcție a președintelui în încercarea de a-l convinge pe Recep Taiyyp Erdogan să își dea acordul pentru invitarea Suediei să adere la Alianță în cursul reuniunii de la Vilnius.

Stoltenberg și Erdogan. Sursa: dailysabah.com

În principiu, Recep Taiyyp Erdogan a fost de acord că partea suedeză a acordat atenție obiecțiilor formulate de Turcia și că există progrese, dar nu a făcut nicio promisiune.

În săptămâna care va preceda reuniunea Alianței de la Vilnius, va fi organizată o reuniune la nivel înalt a oficialilor turci și suedezi, de la care se așteaptă ca și ultimele piedici care încă există să fie netezite și să poată fi anunțat oficial acest lucru în cursul reuniunii oficiale.

Între timp optimismul apărut în urma acestor anticipări și progrese pare să se fi stins. Municipalitatea Stockholm a aprobat miercuri, 28 iunie ac., o nouă demonstrație în fața unei moschei din oraș, unde un activist de dreapta a ars din nou un exemplar din Coran, ceea ce a provocat reacții imediate de protest din partea statelor arabe și a Turciei.

Dacă nu este clar încă în ce măsură incidentul provocat în 28 iunie va afecta reuniunea la nivel înalt Turcia – Suedia organizată în marja summit-ului de la Vilnius, altceva se știe în schimb cu siguranță: parlamentarii partidului FIDESZ, al premierului Viktor Orban, vor amânarea pentru sesiunea din toamnă a votului pentru ratificarea aderării Suediei la NATO, după cum au aflat jurnaliștii de la EurActiv.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Jurnaliștii The Wall Street Journal observă că războiul prost conceput, prost planificat și prost implementat de Vladimir Putin a declanșat în Ucraina o renaștere națională: țara care se va ridica din războiul lui Putin va fi o forță nouă și formidabilă în Europa, ale cărei interese și perspective o vor alinia ferm cu SUA.

Orice deznodământ al războiului care va putea fi considerat în general o înfrângere a lui Putin va face mai mult decât să dea naștere unui aliat nou și puternic al Americii, va demonstra totodată valoarea unei alianțe cu SUA. Faptul că SUA și aliații lor pot face în așa fel încât o țară mai mică să înfrângă Rusia, considerată încă, fie și anacronic, o superputere de către o parte însemnată a lumii, va consolida rețeaua de alianțe a Americii și va știrbi prestigiul puterilor revizioniste.

După primul an de război, Statele Unite au oferit Ucrainei un ajutor militar ce depășește 45 de miliarde de euro, Marea Britanie 5 miliarde de euro și Uniunea Europeană 3 miliarde de euro. Pentru a menține Ucraina financiar stabilă, Uniunea Europeană a contribuit cu aproape 55 de miliarde de euro.

Anul 2023 a marcat schimbări de atitudine la nivelul multor guverne din statele membre ale NATO, astfel că, rând pe rând, reținerile în a acorda Ucrainei armament, echipamente și muniții performante au început să dispară, iar efectele încep să se vadă: sistemul Patriot doboară inclusiv rachete balistice hipersonice Kinjal, rachetele britanice cu rază lungă de acțiune Storm Shadow lovesc cu precizie țintele din spatele liniilor de front rusești.

Tancuri moderne, obuziere, vânătoare de tancuri, vehicule blindate de infanterie și, în curând, avioane F16 sunt sau vor fi livrate Ucrainei pentru a-și consolida apărarea și capacitatea de ripostă. Dacă nu la Vilnius, atunci în următorii câțiva ani Ucraina va fi pregătită să primească invitația de aderare la NATO, ceea ce va împinge granițele democrațiilor occidentale dincolo de Nipru.

Pentru România o astfel de dezvoltare a lucrurilor nu poate fi decât o veste bună: din periferia Europei, România va ajunge o țară a centrului Europei.

Mai întâi, așa cum insistă în discursurile sale Jens Stoltenberg, Ucraina are de obținut o victorie, de recucerit teritorii pentru a restabili integritatea sa teritorială. Singura modalitate de a ne asigura că războiul se oprește, declară mereu secretarul general al NATO, este, în parte, să ne asigurăm că Ucraina are forța militară pentru a descuraja și a se apăra împotriva unei noi agresiuni din partea Rusiei, dar și să găsim un fel de cadru pentru a-l împiedica pe președintele Putin să continue să ciopârțească securitatea europeană.

Ei bine, acel cadru arată diferit în viziunea Occidentului: Rusia se retrage dincolo de granițele pe care le-a încălcat începând cu februarie 2014, iar pentru a asigura independența și suveranitatea Ucrainei, această țară va fi integrată în Occident (UE și NATO); sau în cea a Rusiei: Ucraina cedează sud-estul cucerit de armatele Rusiei și rămâne un stat tampon între Uniunea Europeană și Rusia – poate deveni membră a Uniunii Europene, dar va fi demilitarizată și, de principiu, în sfera rusă de influență.

Distanța dintre cele două poziții de negociere este mult prea mare ca să poată fi depășită fără ca pe front să apară mutații semnificative; o serie de victorii militare ucrainene cu recâștigarea de teritorii importante până spre iarnă pot fi considerate un trigger pentru reevaluarea pozițiilor de negociere. Similar un eșec al contraofensivei ucrainene, urmat de victorii rusești importante, care să consolideze și mai mult ocupația din Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporoje și Herson, cu integrarea de facto a tuturor acestor regiuni în Federația Rusă.

Din această perspectivă, summit-ul NATO de la Vilnius nu poate rezolva foarte multe, dar importanța sa este totuși crucială, pentru că va oferi, într-un fel sau în altul, un răspuns la întrebarea ce vizează coeziunea aliaților, care nu are voie să înregistreze nicio fisură de parcurs în fața testului războiului din Ucraina. Orice fisură – politică, diplomatică, militară cu atât mai mult! – poate fi fatală, pentru că va fi prompt exploatată atât de Rusia, cât și de China. Speranța este Ucraina (care luptă de facto pentru a proteja Occidentul, fără să fie încă acceptată de toată familia occidentală ca membru cu drepturi depline!), tot mai mari deziluzii se leagă de Turcia și, în special, de Ungaria. Mai multe vom ști în iulie, după Vilnius.