EDITORIALUL DE LUNI. CVADRILEMA ENERGETICĂ A ROMÂNIEI

“În energie nu este loc pentru politicieni, este loc doar pentru lideri. Liderii se gândesc la viitor, politicienii se gândesc la viitoarele alegeri. România este un pilon de stabilitate energetic în regiune. România se află în pragul unei “revoluții energetice“. 18 miliarde de euro, sunt banii pe care ministerul îi are și vrea să-i plaseze în investiții în piață, în diverse proiecte energetice.“

Sebastian Burduja, ministrul energiei

La forumul Climate Change Summit – București 2023, fostul ministru al economiei, actualmente consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului României, Florin Spătaru, a afirmat în cadrul unei dezbateri moderată de Ligia Munteanu că în orizontul anilor 2040 România își va crește de patru ori PIB-ul, atacând plafonul de 1.000 de miliarde de euro.

Nu combat ideea formulată de Florin Spătaru nici nu caut să deslușesc pe ce date anume se bazează această prognoză, ci mă opresc la întrebarea de la care pornește editorialul meu: pe ce model economic al viitorului se va baza România în următorii 15 ani, pentru a-și crește PIB-ul de patru ori și cum va fi susținută această creștere spectaculoasă de sectorul energetic românesc?

Ministrul Sebastian Burduja la conferința organizată de “Ziarul Bursa”. Sursa: arhiva personală

Am asistat în ultima vreme la multe dezbateri aprinse pe teme de energie, ceea ce pune în evidență revirimentul de care ne bucurăm astăzi în această industrie, ceea ce este formidabil. O bună parte din acest reviriment se datorează unor factori externi – politicile “verzi” ale Bruxellesului, războiul din Ucraina care a impus decuplarea energetică de Rusia, parteneriatul asumat prin Formatul I3M etc. -, cealaltă dinamismului și prospețimii în abordare adusă în Ministerul Energiei de Sebastian Burduja, actualul titular al portofoliului.

Dincolo de preocupările mele proprii privind sectorul energetic am realizat că în România nu ne confruntăm doar cu “Trilema” – suficientă energie disponibilă, la prețuri sustenabile, competitive, prietenoasă cu mediul înconjurător și neutră climatic -, capitole la care suntem nevoiți să găsim soluții ca stat membru al Uniunii Europene, ci de fapt cu o “Cvadrilemă”, pentru că nu știm în viitor dacă vom putea consuma în țară – în industrie, transporturi, construcții, casnic ș.a.m.d. – suficient de multă energie din cea pe care ar urma să o producem și care este modelul de dezvoltare economică care va încuraja acest consum.

La lista mea de “întrebări care caută un răspuns” în privința viitorului sectorului energetic din România s-au mai adăugat câteva ce au rezultat din dezbaterile de idei la care am asistat; totodată, ca să fiu onest, am constatat că multe dintre întrebări au sau pot avea un răspuns, doar că nu știu (sau nu știm noi, în ansamblu, ca societate) dacă răspunsurile țin de anumite politici publice ori ar putea să se transforme în politici publice asumate trans-electoral de guvernele și coalițiile de guvernare din România.

Ca să pot trece în revistă atât întrebările din lista mea, cât și posibilele răspunsuri deja în circulație, am apelat la tehnica colajului, procedând în felul următor: am desprins din două dezbateri recente organizate de presa noastră pe teme de energie (găsiți materialele publicate pe marginea respectivelor evenimente aici și aici) câteva opinii și declarații, le-am adăugat raportului politic, de mandat, publicat recent de ministrul Sebastian Burduja și astfel am construit tabloul de ansamblu al viitorului sistemului energetic românesc.

CUM VĂD AUTORITĂȚILE VIITORUL ENERGETIC AL ROMÂNIEI

Nu am reușit să obțin de la cei care dezvoltă și conduc afaceri în energie un răspuns pe care, probabil, și ei îl caută febril: Dacă producem mai mult, mai accesibil și sustenabil, căror noi mari consumatori din țară ne vom adresa? Și dacă cererea de consum nu va ține pasul cu oferta, care este ideea, să producem pentru a exporta în Piața Unională? Merită să investim atât de mult doar pentru a exporta în Europa? Sau aceasta este una din fațetele viitorului nostru model economic, atuul nostru în regiune?  

Am început decuparea pentru colaj cu reprezentații Guvernului, agențiilor guvernamentale și Parlamentului, cu angajamentele lor asumate public, cu planurile, observațiile și nemulțumirile domniilor lor privind prezentul și viitorul energiei românești.

•Sebastian Burduja, ministrul energiei:

Pe parte strategică, România are o foaie de parcurs – PNRR și viitoarea Strategie energetică. PNRR-ul este un instrument mult mai util, pentru că vine cu bani și cu constrângeri, la care oamenii politici sunt sensibili. La Tarnița-Lăpuștești suntem într-un calendar de progres accelerat. S-a făcut o consultare de piață și suntem foarte aproape de termenul pentru a demara Studiul de Fezabilitate și sper ca într-un an să începem proiectarea. Dar aș vrea să găsim formula unei companii de proiect cu 2-3 parteneri privați strategici, în care statul să fie acționarul minoritar.

La Iernut, cu proiectul de acolo, se poate scrie o carte și poate o voi scrie, când nu voi mai fi ministru. Dar important este că s-a reluat investiția și m-am asigurat că investiția se va finaliza și pune în funcțiune înainte de decembrie 2024. Proiectele nucleare – nimic nu se face de astăzi pe mâine, dar avem parteneri privați serioși și puternici acolo, care contribuie și cu finanțare la toate proiectele: Refurbish Unitatea 1, construcția U3 și U4 și dezvoltarea proiectului SMR de la Doicești.

Ne asigurăm și de construcția liniei de transport în curent continuu către granița de vest, un proiect de asemenea de 4 sau 5 ani, pe care suntem condamnați să îl facem, pentru a valorifica surplusul de producție viitor din nuclear și regenerabile.

•Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei:

Avem ca proiecte Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, în perspectiva anului 2031 și avem un proiect, cu reactoare mici modulare, care se desfășoară la Doicești, 460 de MW, care sperăm să fie puși în funcțiune în anul 2029. Totodată vom avea și avem capacități pe ciclul combinat, folosim gazele naturale, avem centrala de la Iernut, care va fi pusă în funcțiune la sfârșitul anului viitor; avem 1.300 de MW: 475 de MW la Turceni și 850 la Ișalnița, pe ciclu combinat, dezvoltați de Complexul Energetic Oltenia în colaborare cu parteneri privați; avem proiectul de la Mintia, de 1.700 de MW, unde a fost semnat contractul cu furnizorul de turbine. Toate acțiunile Ministerului Energiei converg în direcția de a avea la nivelul anului 2030, adițional, 10.000 MW instalați în surse regenerabile de energie.

Pe partea financiară, avem două instrumente la dispoziție: PNRR și Fondul de Modernizare. Prin PNRR suntem în curs de semnare, semnăm contracte pentru capacități de producție din surse regenerabile de aproximativ 590 de milioane de euro. Target-ul inițial era de 950 de MW, suntem convinși că vom reuși să depășim acest target.

Totodată, avem la dispoziție, până în 2030, Fondul pentru Modernizare și, la acest moment, vă pot spune că peste 5,3 miliarde de euro au fost alocați prin contracte semnate, proiecte individuale și scheme aprobate de Comitetul de investiții pentru  acest fond. Ne referim aici la aproximativ 890 de milioane de euro finanțare pentru CE Oltenia, pentru producția de energie din surse fotovoltaice, 730 de MW, cei 1,3 GW instalați în centrale pe ciclu combinat etc..

Senatorul István Loránt-Antal. Sursa: www.cdep.ro

•István Loránt-Antal, președintele Comisiei pentru energie etc. din Senatul României

Există o lipsă de comunicare între instituțiile statului. Când un minister demarează un proiect, consideră în general că nu trebuie să comunice și cu alte autorități. Așa am ajuns în situația de astăzi în care se află prosumatorii. În Uniune, printr-o directivă, se explicitează că, dacă prosumatorii depășesc 8% din producția regenerabilă, atunci autoritățile statului ar trebui să intervină prin: taxări, noi reglementări, dispecerizare etc..

Inițial în OUG se făcea referire la taxarea producției pentru autoconsum, ceea ce nu avea nicio logică, dar este poate corectă la producția în surplus; iar noi în Parlament a trebuit să intervenim și să modificăm acel articol din OUG. Este însă clar că trebuie ca cetățeanul să nu înțeleagă că este încurajat de stat să-și monteze panouri solare, pentru a face apoi din asta un business, montând panouri pentru o capacitate de producție mult mai mare decât are nevoie pentru autoconsum.

În privința racordărilor la rețea, legislativul vrea să vină în sprijinul Transelectrica cu un cadru care să-i permită să prioritizeze, pe anumite criterii, între cererile de racordare la rețea, inclusiv prin solicitarea unor garanții financiare, pe care investitorul le va pierde dacă nu își respectă angajamentele de investiții.

•Gabriel Andronache, – Vicepreședinte ANRE

La final de iunie ac. existau 77.683 de prosumatori, cu 973 MWh, în luna iulie aveam deja 84 de mii de prosumatori care furnizau peste 1.063 MWh. Acești producători creează presiune pe furnizori și pe distribuitori. Nu se instalează panouri pe baza unui proiect de soluții, ci pe baza unei simple fișe de soluții. Iar noi încercăm să nu mai autorizăm instalări de capacități la prosumatori decât pentru nevoile de autoconsum, plus un procent oarecare, pentru o creștere viitoare de consum (ex. achiziția unui automobil electric etc.), dar în niciun caz mai mult de atât.

Un discurs de lider al lui Sebastian Burduja[1] [apropo, ministrul energiei are talent oratoric și dacă doriți să vă convingeți, căutați aici în lista de postări discursul său din urmă cu câteva zile din Ontario, care i-a cucerit pe canadienii din sală], discurs de politician la István Loránt-Antal și discursuri de funcționari în toate celelalte cazuri. Dar imaginea de ansamblu ne este utilă pentru a înțelege ce viitor se proiectează în sectorul energetic, pe baza unei “foi de parcurs” (nu a unei strategii).

Se vorbește de capacități energetice nucleare, undeva între 2.800 și 3.200 MW putere instalată, de capacități termoenergetice în ciclu combinat de circa 3.000 MW putere instalată (teoretic adaptate și pentru hidrogen verde) și de alte 10.000 MW putere instalată în capacități regenerabile, undeva în orizontul anilor 2030 – 2035.

S-a mai vorbit despre stimularea limitată a prosumatorilor, cu anumite condiții: se aprobă instalarea de panouri solare numai dacă solicitantul își va instala și capacități de stocare și se va limita la autoconsum, plus o extra-capacitate de producție admisă (20% – 50%) pentru dezvoltări viitoare. Cât privește proiectele mari de stocare, singurul proiect susținut public de guvern este cel de la Tarnița Lăpuștești, deși la proiecția de mai sus, ar trebui să existe în plan cel puțin două mari proiecte de stocare după modelul Tarnița, însumând 2,5 până la 3 GW putere instalată, părerea mea.

ATENȚIE LA OPERATORUL DE SISTEM ȘI COMPANIILE DE FURNIZARE-DISTRIBUȚIE!

•Virgiliu Ivan, director al Dispeceratului Energetic Național (Transelectrica)

În Dobrogea avem producție de 4.000 MWh și consum de 400 MWh. Aici ne și focusăm cu proiectele. Urmează proiectele de conectare transfrontalieră: sud și vest, încă dinainte de războiul din Ucraina, acum și pe est, pe relația cu Republica Moldova și Ucraina. Sunt 11 linii de interconexiune la 400 kV și vom ajunge, în 2030, la 16 astfel de linii de interconectare transfrontalieră.

Dar trebuie să avem și tot mai mulți mari consumatori autohtoni. Altminteri aceste investiții nu prea se justifică. Dacă mâne ar veni un mare consumator în Dobrogea, de 2 GW, îl conectăm imediat! Acum avem circa 100 de solicitări de racordare pe parte de producție care sunt în așteptare. În ultimele luni au început să miște lucrurile și în partea proiectelor de stocare, unele proiecte ambițioase, ca Tarnița, altele de dimensiune medie, dare serioase. În curând, în Dobrogea, de exemplu, vom avea o capacitate de stocare de 6 MWh.

În ultima perioadă am avut foarte multe întâlniri și discuții cu asociații ale producătorilor de energie regenerabilă, pentru că este nevoie de stocare și susținem un mix al stocării, atât cu baterii dar și cu instalații clasice, cu acumulare prin pompare.

În 2030 vom avea peste 15.000 MW putere instalată în capacități regenerabile. Fără instalații de stocare, Transelectrica nu va putea gestiona această producție. Fără stocare, producția de energie verde nu are viitor. Marea Neagră este, la acest moment, singura mare cu potențial offshore-wind care nu este exploatată. Sper să fie România prima țară care să facă acest lucru.

Ondrej Safar, CEZ Romania. Sursa: media.hotnews.ro

•Ondrej Safar, CEO CEZ România

Când vorbim despre tranziția energetică cred că ar trebui să ne imaginăm cum se va finaliza această tranziție. Întregul sistem energetic se va schimba semnificativ, producția va fi mult mai aproape de consum, multe dintre sursele de energie pe care le folosim azi pentru consum nu vor mai fi posibile pe viitor. Vom conduce mașini electrice, vom conduce mașini ce vor folosi hidrogen, probabil, și vom produce electricitate în propriile noastre case. Ceea ce vreau să spun este că această tranziție energetică va fi foarte dificilă și foarte scumpă și, dacă ne gândim la strategia pentru următorii trei ani, ținând cont de istoricul nostru, putem să cheltuim foarte mulți bani și să facem multe greșeli.

Am făcut un studiu despre ce ar însemna tranziția energetică pentru următorii 10 ani. Am făcut acest studiu în compania noastră și am folosit și ajutor din exterior. Am început cu țintele pe care și le-a asumat România ca tranziție energetică și am folosit și Studiul Eurelectric care definea la modul general cât costă tranziția energetică. Și studiul ne-a arătat că trebuie să investim în rețeaua de distribuție, în următorii 10 ani, între 9 și 15 miliarde de lei. Sunt bani din partea UE, din partea consumatorilor, din tarife. Autoritățile din România ne-au permis să investim o medie de 300 de milioane, pe an, în ultimii cinci ani. Dacă trebuie să investim 9 miliarde, înseamnă aproape 900 de milioane de lei pe an.

•Volker Raffel, CEO E.ON România

Un cuvânt despre hidrogen. Domnul secretar de stat Dan Drăgan a zis că mai avem două luni până la finalizarea Strategiei pe hidrogen. Avem nevoie de o tehnologie de stocare și hidrogenul este o tehnologie capabilă să stocheze multă energie electrică. Dar, de ce să folosim hidrogenul în acest fel, dacă putem să folosim acest hidrogen direct în sistemul de încălzire existent? Dacă ardem hidrogenul în industrie sau într-o centrală de gaze sau acasă, avem exact aceeași diminuare a emisiilor de CO₂. Și rețelele noastre sunt capabile deja să preluăm hidrogen. Delgaz Grid a făcut proiecte-pilot și funcționează.

O singură soluție nu este potrivită pentru toată lumea. Avem situații foarte diferite în diverse țări și chiar între regiuni ale țării. De exemplu, dacă vorbim despre un sat la mare distanță de rețeaua de gaze, ar fi scump să conectăm acest sat. Din punctul meu de vedere, azi avem alte posibilități pentru o încălzire confortabilă, cu pompe de căldură. Și pompele de căldură sunt scumpe, dar cu fonduri europene sau cu sprijinul statului există soluții și acolo.

Dacă vorbim despre blocuri, în orașe, și trei sferturi din locuințele din România au fost construite înainte de anul 1990, nu văd posibilitatea să încălzim cu pompe de căldură, pentru că infrastructura de electricitate nu este suficientă. Acolo putem folosi și hidrogenul și biometanul. România are potențialul necesar, cu agricultura și silvicultura sa. Putem să folosim biometan și hidrogen și în viitor.

Avem nevoie de stocarea energiei. La început aveam 67 de prosumatori. Astăzi avem cereri de conectare pentru circa 1.000 de prosumatori lunar! Toți prosumatorii au supraproducție: este simplu, nu ești acasă, nu consumi și livrezi energie în rețea. De aceea este nevoie de capacități de stocare. Nevoia de investiții în rețele, în noile condiții, este extraordinar de mare, cea mai mare de la electrificare încoace.

Când vorbesc reprezentanții operatorului de sistem sau ai distribuitorilor de energie, eu ciulesc urechile. Energia electrică trebuie consumată (sau / și stocată) în cantitatea care se produce, pentru ca sistemul să rămână permanent în echilibru în toți parametrii săi; la noi rolul de supraveghere și gestionare a echilibrului îi revine Transelectrica, prin Dispeceratul Energetic Național (DEN).

Dacă DEN ne spune că, fără stocare (cred eu, la 5 – 6 unități de energie electrică produse în arhitectura viitorului sistem, avem nevoie ca 1 unitate să fie stocată; stocarea permite, alături de celelalte forme, aportul suplimentar de energie, în anumite momente, pentru a face reglajele necesare de echilibrare în putere și frecvență) în viitor nu poate integra producția fluctuantă în regenerabile, înseamnă că așa stau lucrurile și nu altfel.

Dacă distribuitorii (unii dintre ei și furnizori) ne explică că este nevoie de mai multe investiții și că pentru a le face este nevoie de predictibilitate, inclusiv stabilitate legislativă și un cadru fiscal care să nu se schimbe la fiecare șase luni, atunci cu siguranță așa stau lucrurile și nu altfel. Prea multă lume s-a obișnuit să ia în derâdere sau să ridice gratuit semne de întrebare într-un domeniu în care datul cu părerea face foarte mult rău.

TABLOUL SE DESCHIDE SPECTACULOS CÂND VORBESC ȘI ALȚI OAMENI DE BUSINESS

•Mark Beacom – CEO BSOG

Ceea ce am făcut noi a fost o provocare pe o durată de vreo zece ani. Totul sugerează că rezervele din Marea Neagră ar fi o lovitură pentru România, încă este așa, cu toate acestea proiectele se mișcă greu, chiar și acum, pentru că pare că, politic, nu există voință pentru a profita de aceste resurse.

Furnizăm 12% din consumul de gaze al României din proiectul nostru și vrem să creștem cu încă 25% producția noastră. Vrem să fim în continuare un jucător major în România. Dar vântul este marea provocare a României, ne concentrăm pe acest subiect. Vrem să dezvoltăm un proiect off-shore de 3 GW putere instalată pe care să-i integrăm în sistem. Așteptăm legea privind proiectele energetice off-shore.

Hidrogenul (verde) va avea un viitor important. Când zăcămintele de gaze se vor epuiza, ne vom baza pe producția eoliană off-shore și nu va fi foarte greu să folosim o parte din ea pentru producția de hidrogen verde.

Mark Beacom, intervenție online. Sursa: arhiva personală

•Joachim Steenstrup,  Eurowind Energy

Problema prosumatorului nu este una specific românească, ci apare peste tot în Uniunea Europeană. Transelectrica ar trebui să prioritizeze proiectele pe care le avizează; așa se face în multe alte țări europene. Producătorii de regenerabile de nivel industrial sunt însă un mare beneficiu pentru economie și furnizăm proiecte integrate, de mare capacitate, care pot fi ușor integrate în rețea.

•Mihai Burlacu, country manager Ro&MD SKE (Huawei)

Din experiența noastră (Huawei are în România 60% din piața invertoarelor pentru producție rezidențială) nu cred că prosumatorul vrea neapărat să instaleze o capacitate de producție mai mare decât autoconsumul. În România suntem pe rețea monofazată rezidențial, deci limitați ca putere la maxim 8kW. Cine vrea mai multă putere, trebuie să solicite avizarea pentru creșterea de putere prin racordarea la rețeaua trifazică, și nu este deloc ieftin să faci acest lucru, deci nici nu o fac foarte mulți.

Atenție, în viitor, și la hardware de putere și la softurile acestora, în privința integrării în sistem a capacităților regenerabile și a soluțiilor de cabluri de transport la mare distanță în curent continuu. Aceste echipamente nu au aceleași caracteristici, nici chiar dacă provin de la același producător și trebuie mare atenție la algoritmii lor de integrare. Consider că ar fi bine să se finanțeze partea de stocare dacă dorim să eliberăm presiunea de pe distribuitori, nu să pedepsim prosumatorul, care a fost obligat să ia această decizie.

•Josh Zacharias, CEO Azomureș

Când eram la 100% capacitate, aveam 10% din consumul de gaze al Românei. Agricultura, clientul nostru, este cel mai mare angajator al țării, iar energia este motorul economiei. Pentru noi gazul este materia primă pe care o transformăm în fertilizatori pentru agricultură.

Noi nu ardem gazul. Și ceea ce avem nevoie, este stabilitatea politicilor, ceva mai mult de trei – șase luni de predictibilitate, ca să ne putem face planurile de afaceri. Marii consumatori de energie din România sunt pur și simplu neluați în seamă de legislatori.

Accesul la gaze, într-o țară bogată în gaze ca România, este, paradoxal, foarte dificil. Toate celelalte țări din UE și-au rezolvat problema printr-un cadru legislativ care protejează, într-un fel sau altul, marii consumatori. Vom ajunge să avem un viitor în România cu o largă producție energetică și fără mari producători care să o consume, ceea ce ar fi o tragedie.

În ultimii ani, am avut doi ani în care nu am funcționat și, prin urmare, ne-am confruntat cu situația că unii dintre specialiștii noștri au preferat să acceseze angajamente în alte țări, unde deschid noi capacități de producție fertilizatori.

România are nevoie de mari producători ca noi, având în vedere că, în următorii ani, își va dubla producția de gaze naturale. Fără mari producători, ce va face? Va exporta energie. Iar personalul ultraspecializat român din industrie va emigra, în căutare de angajamente. Ceea ce ar fi un mare păcat.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Prima observație: Am redat declarațiile de mai sus în rezumate subiectiv culese și redactate, adică pe baza a ceea ce am reținut, din ce am auzit, fie online (la workshopul organizat de Curs de Guvernare), fie din sală (la cel organizat de Ziarul Bursa). Îmi cer scuze celor citați dacă s-a strecurat, cumva, vreo inexactitate și cititorilor de asemenea, dar sper că nu va fi cazul.

A doua observație: Tehnica colajului m-a ajutat să nu mai trec încă o dată prin filtrul meu ceea ce, pertinent, era deja formulat de specialiști și oameni de business din sectorul energetic. În același timp, punând cap la cap, într-un ansamblu ales de mine de această dată, toate aceste declarații, am observat că se potențează, se completează foarte bine și oferă prin urmare o imagine de ansamblu mai mult decât sugestivă. Cu o condiție: să nu ne lăsăm furați de tablou, înainte de a analiza cu atenție fiecare secțiune a sa.

“Trilema” nu mă îngrijorează, nu suntem singurii care o au în față, dar “Cvadrilema” da, mă preocupă foarte mult. Îmi aduce aminte cu mare tristețe de ironia lui Kristof Terhes, CEO-ul FGSZ (operatorul maghiar de gaze naturale), care ne întreba ce facem cu gazul din Marea Neagră, facem un foc mare? O întrebare care se pune și la Viena; de fapt acesta este motivul real pentru care Alfred Stern, CEO-ul OMV AG, a venit să negocieze la București și a deschis un proces de arbitraj la Paris, împotriva statului român (vizată fiind ANRM).

Așa cum foarte frumos explica Josh Zacharias – iată, un expat, un om de business care vrea mai mult pentru România, care crede sincer că ne putem atinge potențialul, cu condiția să înțelegem că trebuie să lăsăm deoparte populismul politicienilor și lenea congenitală și să ne punem pe treabă – este foarte frumos să contribuim cu energie la stabilitatea regională în sud-estul Uniunii sau pe Flancul Estic, dar nu cu mai mult de 20%; în mod ideal, în viitor 80% din resursele noastre de energie trebuie să fie consumate în România, în industrie, transporturi, construcții și pentru confortul nostru casnic.

Doar așa putem ține românii de ispravă acasă, construind perspectiva unui viitor trainic pentru copiii noștri. Să nu uităm – sper să citească și cineva de prin Palatele Cotroceni și Victoria sau din sediile partidelor ce am scris aici – de “efectul fluturelui” din teoria haosului: dacă o delicată bătaie de aripi de fluture poate aduce schimbări în lume, atunci ce ne rezervă în haosul nostru fiscal-bugetar fiecare modificare semestrială masivă de legislație și acte normative? Doar imaginați-vă!

---

[1] Sper că dinozaurii călcați pe coadă de prestațiile lui Burduja, din PNL și din guvernul Ciolacu, nu-i vor scurta mandatul, de teamă că sunt eclipsați ca imagine de acest politician în ascensiune