logo
RNTV Live

EDITORIALUL DE LUNI. CÂND (GEO)POLITICA POARTĂ OCHELARI DE CAL

Fond, razboi
Felea Cristian

“Mă aflu astăzi aici fiindcă știu că pentru a obține victoria în această luptă, la fel ca în bătăliile din trecut, încă avem nevoie de mâna Domnului nostru și harul Dumnezeului Atotputernic. Sunt de fapt foarte mândru că sunt creștin. Am fost foarte ocupat luptând și, știți voi, încasând gloanțe, parând săgeți. Le primesc pentru voi și sunt foarte onorat să le primesc, nici n-aveți idee. Creștinii, ei nu își permit să stea pe bară în această luptă. Stânga radicală vine după noi toți fiindcă ei știu că loialitatea noastră nu este față de ei. Loialitatea noastră este față de țara noastră și loialitatea noastră este față de creatorul nostru.”

Donald Trump, la reuniunea organizată de asociația National Religious Broadcasters” (aici)

Interviul pe care jurnalistul Tucker Carlson – un radical conservator după convingeri, susținător al curentului trumpist din Partidul Republican – i l-a luat la Kremlin lui Vladimir Putin, urmat de declarațiile din Carolina de Sud ale lui Donald Trump privind posibila relativizare a condițiilor de activare a articolului 5 din Tratatul Alianței au trezit brusc Europa. De fapt, nimeni în urmă cu șase luni, nimeni de la Londra, Paris, Roma, Berlin, Varșovia până la București și Kiev nu ar fi crezut că pachetul de finanțare a ajutorului militar american pentru Ucraina va fi blocat în Congres de zgomotul și mașinațiunile aripii ultraconservatoare și populiste republicane, care îl susține pe Donald Trump pentru Casa Albă.

Donald Trump și Vladimir Putin la Helsinki, iulie 2018. Sursa: nbcnews.com 

Cumva – adică în lupta dusă de speaker-ul Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, împotriva pachetului bugetar de sprijin pentru Ucraina; în viziunea corporatist-tranzacționistă a lui Trump pentru NATO, care încalcă principiile și valorile fundamentale care au întemeiat Alianța – europenii văd acum că toate avertismentele din ultima vreme privind “scenariul negru” sunt pe cale să se împlinească. Depinde, deci, în întregime de solidaritatea europeană cum va fi contracarat acest scenariu.

Dar, cum scrie Curs de Guvernare (vezi aici), încă nimeni nu s-a trezit cu adevărat din surpriză – nu-i punem la socoteală și pe unii ca Orbán sau Fico, care sunt evident cu un picior în barca lui Putin – în capitalele europene importante; sau în cuvintele lui Jan Techau, directorul german al think-tank-ului Eurasia Group, după conferința de la München: “Există un sentiment de urgență, fără un sentiment de acțiune. Este o stare de spirit foarte ciudată.”  

La ora la care scriu, a trecut o săptămână de când autoritățile ruse au anunțat decesul în detenție al dizidentului Alexei Navalnîi în colonia penitenciară cu regim special 3, “Lupul polar”, din Harp, Iamal-Neneția. Moartea lui Alexei Navalnîi nu a fost accidentală ci amănunțit planificată. În noiembrie 2023, șeful Serviciului Federal al Penitenciarelor, Arkadi Gostev, a vizitat personal coloniile penitenciare din Iamal, pregătindu-i intransigentului dizident transferul la colonia “Lupul polar”. La câteva zile după moartea lui Navalnîi, Vladimir Putin l-a recompensat pe adjunctul lui Gostev, ridicându-l în grad.

Alexei Navalnîi. Sursa: financialintelligence.ro

Donald Trump nu s-a obosit să ia act de amănuntul morții lui Alexei Navalnîi; de ce ar fi făcut-o? Ce să spună? Că după părerea sa, Putin poate să facă în țara lui “ce dracu vrea?” Donald și Vladimir văd la fel proiectarea autorității în stat – așa cum o dovedește foarte clar asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului -; ceea ce este diferit, este că Donald este nevoit să joace încă după regulile democrației americane. Acest amănunt este și cel mai important aspect care-i apropie pe cei doi și dacă regretă ceva la acest moment Donald Trump, este că nu poate fi în papucii lui Vladimir Putin.

În mod ciudat, lumea în America pare resemnată că Trump va fi nominalizatul republican pentru Casa Albă, deși Nikki Haley încă rezistă în competiție, fiind determinată să lupte pentru nominalizare cel puțin până la 5 martie, pentru alegerile din ziua de Super Marți. Nikki Haley a observat că Donald Trump a tăcut în privința uciderii dizidentului Alexei Navalnîi și a și emis două ipoteze pentru care a făcut-o: “Faptul că nu spune nimic despre Navalnîi arată că fie este de partea lui Putin și crede că este bine că își ucide adversarii politici, fie pur și simplu nu crede că este o problemă importantă.”

INTERVIUL LUI TUCKER CARLSON

O stranie fascinație față de liderul Vladimir Putin poate fi regăsită printre liderii lumii, din Europa în Statele Unite și până în Asia. Și nu numai. Oameni simpli aleg să creadă cântecul de sirenă care vine de la Moscova tocmai pentru că există personaje ca Donald Trump, Narendra Modi, Prabowo Subianto sau Viktor Orbán – ca să nu mai vorbim de Xi Jinping – care prin atitudinea lor cauționează drept legitimă atât politica revizionistă a Kremlinului, cât și regimul criminal pe care l-a impus în țară pentru a-și păstra puterea.

În discursul despre starea națiunii, Viktor Orbán le-a vorbit susținătorilor despre cum anul 2024 ar trebui să aducă – prin alegeri mai mult, mai puțin sau deloc democratice – schimbarea dorită de acest “club” care își vrea să conducă autoritar lumea către o nouă paradigmă, profețită de Xi Jinping în urmă cu circa 7 sau 8 ani, atunci când declara că democrația liberală își contemplă sfârșitul, nefiind capabilă să țină piept asaltului noului tip de democrație – autoritarismul (sau după definiția lui Orbán – iliberalismul).

“Scena politică mondială va arăta complet diferit la sfârșitul anului și, dacă Dumnezeu ne ajută, spațiul de manevră al Ungariei va crește într-o măsura nemaiîntâlnită de mult timp”, clama Orbán; “Nu putem avea un cuvânt de spus în alegerile din alte țări, dar ne-ar place foarte mult ca Donald Trump să se întoarcă, să facem pace aici, în jumătatea de est a Europei” a continuat el. “Încă mai putem vorbi despre pace în Ucraina…”, afirma Putin în interviul acordat de curând jurnalistului Tucker Carlson; “Dacă mă întorc la Casa Albă, în 24 de ore pun capăt războiului din Ucraina”, sună unul din mesajele electorale ale lui Donald Trump.

Cadru din interviul pe care Carlson i l-a luat lui Putin. Sursa: digi24.ro

În ziua de 3 februarie ac., Tucker Carlson – un jurnalist care între anii 2016 și 2023 a fost (la “Fox News”) gazda talk show-ului “Tucker Carlson Tonight”, unde s-a remarcat ca un exponent al conservatorismului populist republican, numit și “trumpism”, ca promotor al unor teorii conspiraționiste și, desigur, ca un critic al Kievului (al lui Volodimir Zelenski personal, pe care l-a numit mereu dictator), cauționând implicit motivațiile lui Vladimir Putin privind legitimitatea invadării militare a Ucrainei; în cele din urmă, în aprilie 2023, cei de la “Fox News” au decis să-l concedieze, oprind producția talk show-ului – a aterizat la Moscova, pentru a-i lua un interviu lui Vladimir Putin.

Vreau să prezint lumii și varianta rușilor, pentru că regimul de la Moscova este demonizat în Occident, iar jurnaliștii se feresc să-i ia interviuri lui Putin, a declarat Carlson la plecarea spre Moscova. S-a dovedit însă că și alți jurnaliști au cerut Kremlinului să aprobe interviuri cu Vladimir Putin, dar au fost refuzați, așa cum a ținut să precizeze Dmitri Peskov: am aprobat interviul cu Tucker Carlson pentru că “poziția sa este diferită”. Declarația lui Peskov a venit după ce jurnalistul american a confirmat că în 6 februarie a înregistrat interviul la Kremlin și că-l va difuza pe canalul său de social media (platforma “X”), unde își continuă talk show-ul pe care “Fox News” a refuzat să-l mai găzduiască.

Deci Carlson este “diferit” și ceea ce-l face diferit în ochii Kremlinului este tocmai genul de jurnalism care l-a consacrat: partizanatul politic fățiș, admirația față de Donald Trump, adversitatea față de Kiev și simpatia pentru Putin, evident aplecarea spre teoriile conspirației (conspiraționism). Un astfel de jurnalist, au considerat – și nu au greșit – strategii Kremlinului, nu îi va pune probleme lui Vladimir Putin, dimpotrivă, îi va oferi tribuna de care are nevoie înainte de alegerile din martie să își reafirme tezele privind răstălmăcirea istoriei, conflictul “nedorit” dar “necesar” cu Occidentul, necesitățile “securitare” care au impus invadarea Ucrainei, dorința de pace și așa mai departe.

Nu intru în amănunte, pentru cine nu a văzut interviul sau nu l-a parcurs, acesta poate fi regăsit în limba engleză, în versiunea autorizată de Kremlin, pe pagina de internet a Președinției Federației Ruse (vezi aici). S-a vorbit despre istoria care demonstrează că Ucraina nu există de fapt, este parte a Mamei Rusia, despre lovitura de stat de la Kiev, susținută de Occident la începutul anului 2014, despre guvernul nazist de la Kiev, despre imposibilitatea ca Ucraina să înfrângă Rusia pe front și să-și recupereze teritoriile pierdute după 2014, despre cum Occidentul, lăsând Kievul fără sprijin, poate obține pacea în câteva zile sau săptămâni și despre negarea oricărei intenții de a ataca vreun stat NATO în viitor. Întrebat despre jurnalistul Evan Gershkovich, arestat și acuzat de spionaj în Rusia, Vladimir Putin a insistat că nu se poate pune problema că ar fi altceva decât un spion și că eliberarea sa depinde de Washington, printr-un schimb ca în vremea Războiului Rece.

“Motivele lui Carlson sunt destul de evidente: un interviu cu Putin a fost un gest provocator menit să ofere satisfacție publicului său, dintre care mulți sunt oponenți ai președintelui american Joe Biden. Avertismentele că Putin l-ar putea folosi ca instrument de propagandă nu l-au descurajat pe Carlson” scrie Tatiana Stanovaya, senior fellow la Carnegie Russia Eurasia Center. “De două ori în timpul întâlnirii, Putin l-a acuzat pe Carlson că nu a pus întrebări suficient de serioase. Merită să urmăriți interviul doar pentru a vedea cum Putin a făcut să apară grimase chiar și pe figura neamenințătoare a lui Carlson. Pentru a fi corecți, Carlson a încercat să întrerupă prelegerea interminabilă de istorie, dar Putin în mod repetat nu i-a permis să o facă.”

După difuzarea interviului, acuze grele i-au fost aduse lui Tucker Carlson pentru non-combatul său activ, cu mingile ridicate la fileu și afirmațiile aiuritoare ale lui Putin lăsate fără replică, concluzia aproape unanimă fiind aceea că “misiunea” sa la Moscova a fost “interpretarea rolului de idiot util”. Și în timp ce Carlson încerca să se apere de acuzații, de la Kremlin s-au auzit altele similare, chiar din partea lui Vladimir Putin: “Sincer să fiu, am crezut că se va comporta agresiv și va pune așa-zise întrebări tăioase. Nu doar că eram pregătit pentru acest lucru, ci mi-am dorit acest lucru, pentru că mi-ar fi dat ocazia să răspund în același mod. Sincer, nu am obținut satisfacție deplină din acest interviu.”

PUTIN SE SIMTE NOROCOS

“Omul acesta [Vladimir Putin, n.m.] este crud. El este un ofițer KGB, nu un politician. Prin urmare, ne putem aștepta la orice de la el”, spune scriitoarea bielorusă Svetlana Alexievici. “Ar putea părea imposibil să-l ucizi pe principalul adversar, pe opozant, pe politician. O personalitate puternică nu permite acest lucru. Ea apreciază un adversar puternic. Iar cea slabă face ceea ce vedem.” De fapt, avertizează Svetlana Alexievici, cadavrele semănate ritualic în ultima vreme în calea victoriei pe care și-o dorește Putin ar putea să însemne mai mult decât atât: “Dictatorii învață unii de la alții. Moartea lui Navalnîi a deschis un abis de permisivitate pentru dictatorii din întreaga lume (…). Acum ne putem aștepta la orice. Autoritățile au primit o astfel de îngăduință. Se dovedește că ele pot face orice și lumea va fi neputincioasă. Acesta este cel mai rău lucru.”

Vladimir Putin are practic următorul mandat de președinte în buzunar, așadar era cu adevărat nevoie ca Alexei Navalnîi să dispară fizic? Ei bine, chiar dacă pare un nonsens, din perspectiva lui Putin și a cercului său de putere, răspunsul este că da. Alegerile prezidențiale din Rusia nu reprezintă, ca în statele democratice, punctul culminant al unui proces electoral, în care alegătorii sunt chemați să-și exprime voința colectivă, ci o demonstrație de putere, la care cetățenii sunt chemați să consimtă. O demonstrație care trebuie să producă victime ce pot fi expuse ca trofee ale victoriei, dovezi ale omnipotenței regimului.

Borodianka, Ucraina, 2022. Sursa: stirileprotev.ro

În anul 2018, Vladimir Putin a obținut un nou mandat prezidențial de șase ani, fiind ales cu ceva mai mult de 76% din voturile exprimate. Cel mai important contracandidat al său de atunci, Pavel Grudinin, din partea Partidului Comunist, a obținut circa 13% din voturi, iar naționalistul Vladimir Jirinovski a primit aproximativ 6% dintre voturi. În 7 mai 2018, Vladimir Putin a preluat pentru a patra oară funcția de președinte al Rusiei. În fine, în 25 mai 2018, Putin anunța public că nu va candida pentru funcția de președinte în anul 2024, în condițiile în care prevederile constituționale nu-i mai permiteau acest lucru.

În primăvara anului 2020, în Rusia s-a organizat un referendum pentru validarea revizuirii textului constituțional și, ca o “surpriză” pe deplin așteptată, a fost introdus un amendament care a resetat numărătoarea mandatelor prezidențiale, permițându-i președintelui în exercițiu să candideze – dacă își dorește – pentru alte două mandate de câte șase ani. Cu alte cuvinte, se creaseră premisele ca Vladimir Putin să rămână la putere în Rusia până în 2036, când va împlini 83 de ani.

Inițial, Putin a refuzat să anunțe dacă își mai dorește să candideze sau nu, lăsând impresia că își caută un succesor, pe care, eventual, să-l ghideze din umbră. Doar că planurile sale erau cu totul altele și, pentru cei care au urmărit cu atenție politica Kremlinului, acestea au început să se concretizeze odată cu manevrele prilejuite de exercițiul militar comun cu Belarus, “Zapad 2021”: invadarea militară a Ucrainei. Ținta era arestarea conducerii democratic aleasă de la Kiev, ruperea statului în două părți: vestul – o Ucraină tampon, după modelul Belarusului și o Novorossia, de la Odessa și Gurile Dunării în vest, la Donbass în est – un stat creat artificial, care în timp urma să solicite integrarea în Federația Rusă.

În 24 februarie 2022, Vladimir Putin a dat ordinul de începere a invaziei – planurile operative anticipau căderea Ucrainei în 18 zile, după arestarea președintelui Volodimir Zelenski și a guvernului său. Dacă planul ar fi reușit, până la finele anului 2022 am fi asistat la divizarea Ucrainei; Vladimir Putin ar fi părăsit scena în glorie și își putea asuma rolul de “tătuc al Rusiei”, care a învins Occidentul în Ucraina și care, oricând, poate face următoarea mișcare: recuperarea Europei de Est până la Elba și avansul în Balcani, către Mediterana.

După cum știm, Ucraina i-a rezistat; mai mult, în vara anului 2022 a reușit să recupereze o parte a teritoriului ocupat în primele două luni de război. În mod evident, a trebuit încropit rapid un plan de rezervă. Acest al doilea plan impunea obținerea unui nou mandat prezidențial în 2024, și nu oricum, ci în urma unui marș triumfal, care să arate susținerea populară pentru cauza “denazificării” Ucrainei și lupta cu Occidentul.

Irpin, Ucraina, 2022. Sursa: stirileprotv.ro

În prima parte a lunii februarie ac., Biroul Electoral Central al Federației Ruse a validat înregistrarea a patru candidaturi, ultima din listă fiind a actualului președinte, care îi are drept contracandidați pe: Vladislav Davankov, vicepreședinte al Dumei de Stat, pe Leonid Sluţki, liderul Partidului Liberal Democrat, ultranaționalist și loial Kremlinului și pe candidatul Partidului Comunist, Nikolai Haritonov. Boris Nadejdin, singurul candidat care nu are profilul unui “iepure”, a fost respins de Comisia Electorală Centrală, sub motivul că s-au identificat “nereguli în strângerea semnăturilor” pentru susținerea candidaturii.

Apoi a fost dat semnalul începerii marșului puterii către victoria în alegeri, pe care, de fapt, nimeni nu o poate contesta. Prin vocea lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Vladimir Putin a anunțat că nu va participa la nicio dezbatere electorală. Totodată am asistat la: arestarea și condamnarea jurnalistului dizident Vladimir Kara Murza, acuzat de trădare și astăzi pierdut într-o colonie penitenciară de prin Siberia și eliminarea ritualică a dizidentului “trădător” Alexei Navalnîi, mesajul fiind clar: “Cine continuă să se opună, să știe că va fi condamnat, iar închisoarea înseamnă de fapt o condamnare la moarte!”

TÂRGUIELILE AUTORITARIȘTILOR

“Dincolo de a-i oferi lui Putin o platformă pentru a-și repeta minciunile obișnuite despre istorie, extinderea NATO și războiul din Ucraina pentru o audiență globală, interviul [acordat de Putin lui Carlson, n.m.] a subliniat (…) alinierea strânsă a intereselor lui Donald Trump cu cele ale Kremlinului” crede Samantha de Bendern, associate fellow Chatham House. “Ca un exemplu din multe altele, Putin a sugerat că foștii președinți americani au fost descurajați de consilierii lor să integreze Rusia în NATO sau să stabilească un sistem comun de apărare antirachetă cu Europa. Carlson a profitat de moment pentru a promova narațiunea Trump – MAGA conform căreia democrația din SUA este subminată, remarcând: «v-ați referit la președinți americani ale căror decizii sunt viciate de propriile lor agenții. Pare că descrieți un sistem care de fapt nu este condus de cei pe care-i alegem?»”

“Carlson a îmbrățișat viziunea ostilă a lui Putin despre NATO și a dat din cap aprobator la afirmațiile lui Putin că CIA a modelat obiectivele politicii externe a SUA pentru a submina pacea mondială. Această atitudine pare că îndreptățește avertismentele analiștilor că o viitoare președinție a lui Trump ar revizui radical politica externă a SUA, relațiile Statelor Unite cu NATO și va aplica un control prezidențial puternic asupra funcției publice și agențiilor guvernamentale, inclusiv CIA. Putin a ținut să sublinieze și că războiul din Ucraina s-ar termina în câteva săptămâni dacă SUA ar înceta să ofere arme Ucrainei – ceea ce pare să completeze afirmația lui Donald Trump că odată ce va deveni președinte, războiul se va termina în 24 de ore.”

“A fost greu după interviu să nu rămâi cu senzația că Carlson, un susținător puternic al lui Trump, și Vladimir Putin combat în aceeași echipă” a conchis Samantha de Bendern. “Acest lucru este deosebit de îngrijorător, deoarece sondajele sugerează că Trump nu va câștiga doar nominalizarea republicană la viitoarele alegeri prezidențiale, ci și președinția în sine.”

Două zile după publicarea articolului din care am citat, la un miting de campanie din Carolina de Sud, Donald Trump prezenta în fața susținătorilor săi o viziune tranzacționistă asupra viitorului NATO, care dintr-o alianță menită să apere democrațiile aliate, ar trebui să devină o corporație care ar putea asigura protecția doar celor cu “cotizația la zi”: “Unul dintre președinții unei țări mari s-a ridicat și a spus: «Ei bine, domnule, dacă nu plătim și suntem atacați de Rusia, ne veți proteja?» Am spus: «Nu ai plătit. Ești delincvent.» El a zis: «Da, să spunem că s-a întâmplat.» Nu, nu te-aș proteja. De fapt, i-aș încuraja să facă orice dracu’ își doresc!” Afirmațiile lui Donald Trump, fie ele și electorale, vin să confirme o serie de avertismente care, altminteri, erau combătute ca fiind hazardate și rău voitoare.

John Kelly, ex-colaborator al lui Donald Trump. Sursa: abcnews.go.com

CNN a difuzat apoi opiniile unor foști colaboratori ai lui Trump de la Casa Albă, care avertizează – bazându-se pe antecedentele fostului președinte – că dacă va obține un nou mandat, ar putea decide să revizuiască toate angajamentele de securitate ale Statelor Unite, izolând America. John Bolton, care a fost consilier de securitate în administrația Trump, crede că “NATO ar fi cu adevărat în pericol”. Iar generalul în retragere John Kelly, care i-a fost șef de cabinet lui Trump, consideră că odată ajuns din nou la Casa Albă, va lua decizii dramatice: “Ideea este că el nu a văzut absolut niciun rost în NATO. El era pur și simplu categoric împotriva faptului de a avea trupe în Coreea de Sud, din nou, o forță de descurajare, sau de a avea trupe în Japonia, o forță de descurajare. El credea că Putin era un tip de treabă și Kim era un tip de treabă, că am împins Coreea de Nord într-un colț. Pentru el, era ca și cum i-am fi provocat pe acești tipi. Dacă nu aveam NATO, atunci Putin nu ar fi făcut aceste lucruri.”

Putem fi de acord, în fața evidenței, că există o concordanță între viziunea lui Vladimir Putin despre lume și cea a lui Donald Trump; că există posibilitatea ca acea negociere la care Boris Elțîn l-a provocat, fără rezultat, pe Bill Clinton – “… îți cer un singur lucru. Dă Europa Rusiei. Statele Unite nu sunt în Europa. Europa ar trebui să fie treaba europenilor. (…) Poți lua toate celelalte state și să le oferi securitate. Eu voi lua Europa să-i ofer securitate. Sigur, nu eu. Ci Rusia. (…) În Rusia avem puterea să protejăm toată Europa” – să fie reluată de Donald și Vladimir, de această dată cu alte rezultate: “Vladimir, fă-le ce dracu’ dorești!” Nu putem exclude o astfel de perspectivă.

Doar că, dacă Putin poate fi sigur că va rămâne la Kremlin și după alegerile din martie, nu se poate spune același lucru și despre Donald Trump. Vladimir Putin a lăsat să se înțeleagă, cu șiretenie, că ar prefera ca alegerile să fie câștigate de Joe Biden, care este un lider “previzibil”; doar că marioneta europeană a lui Putin – Viktor Orbán – afirmă cu totul altceva, că este nevoie ca Donald Trump să câștige alegerile, pentru ca lumea să arate cu “totul diferit” după 2024.

Ce este sigur, așa cum încă o dată Vladimir Putin a iterat și în discursul susținut în fața Adunării Federale despre starea națiunii în 29 februarie (vezi aici), în următorii șase ani pe care îi va avea (din nou) în față ca președinte, politica asertivă a Moscovei nu se va schimba, nici în privința Ucrainei, în particular, și nici în privința Europei, a Occidentului, în general.

pnlvolonanupuslbogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor