Eclipsa totală de Soare din 2026, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice.
Pe 12 august 2026, cerul va oferi unul dintre cele mai impresionante spectacole astronomice ale ultimelor decenii. O eclipsă totală de Soare va putea fi observată în mai multe țări din Europa, însă în România fenomenul va fi vizibil doar parțial și numai din anumite regiuni.
Eclipsa totală de Soare din 2026, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice
Potrivit informațiilor publicate de Ziare.com, eclipsa va începe la nivel mondial la ora 18:34 (ora României), iar momentul maxim al fenomenului va avea loc în jurul orei 20:46. Umbra Lunii va traversa nordul Rusiei, Groenlanda, Islanda și va ajunge în Spania, unde milioane de oameni vor putea vedea Soarele acoperit complet.
În România, cele mai bune condiții de observare vor fi în vestul și nord-vestul țării, chiar înainte de apusul Soarelui. La Oradea, discul solar va fi acoperit în proporție de aproximativ 33%, la Timișoara în jur de 28%, iar la Cluj-Napoca aproximativ 19%. În București și Iași fenomenul nu va putea fi observat, deoarece Soarele va apune înainte de începerea eclipsei.
Specialiștii avertizează că eclipsa trebuie urmărită doar cu ochelari speciali certificați pentru observații solare. Privirea directă către Soare, chiar și atunci când este parțial acoperit, poate provoca leziuni grave și permanente ale ochilor.
Evenimentul este considerat cea mai importantă eclipsă totală de Soare vizibilă în vestul și centrul Europei după celebra eclipsă din 11 august 1999.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews