Ecaterina Andronescu, ministrul educatiei nationale, în vizită oficială la Ploiești

Ministrul Educației vine astăzi la Ploiești. Vezi de ce.

Ecaterina Andronescu, ministrul educației vine astăzi la Ploiești, în vizită de lucru. Aceasta va susține la sediul Inspectoratului Județean Școlar o conferință de presă.

În cadrul acestui eveniment va fi prezentată viziunea sistemică „Educația ne unește”. Documentul de poziție menționat propune structurarea rolului educației, implicit rolul sistemului național de învățământ, pe cinci valori fundamentale: încredere, echitate, solidaritate, eficacitate și autonomie, care să se regăsească în cinci principii: centrarea pe elev, flexibilitate, calitate măsurabilă, colaborare, subsidiaritate,

Pe timpul conferinței de presă se va aduce în discuție și autonomia profesională. Acest lucru presupune asumarea procesului și parcursului decizional la nivel de elev,
profesor, curriculum și administrare a serviciului public de educație.  Unitățile de învățământ vor deveni treptat autonome în raport cu instituțiile centrale ale statului și vor avea libertate de acțiune, decizie și dezvoltare în acord cu specificul comunității educaționale.

Vom reveni

Vezi și https://republikanews.ro/copiii-din-nediile-defavorizate-vor-putea-primi-cate-200-de-euro-vezi-pentru-ce/?fbclid=IwAR111UA23dNTIVwMU4Wby_U6IOYRGBIfNMG4y3XBxE2ILkO96GsW1DPXC88

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *