O nouă etapă în reforma asistenței sociale: Ministerul Muncii și UNICEF au lansat platforma e-Learning HUB

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

O nouă etapă în reforma asistenței sociale: Ministerul Muncii și UNICEF au lansat platforma e-Learning HUB

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), în parteneriat cu UNICEF România, a lansat oficial e-Learning HUB, o platformă națională destinată formării profesionale continue a specialiștilor din sistemul de asistență socială și din sectoarele conexe (sănătate, educație, ocupare, locuire). Noul instrument digital răspunde nevoii de standardizare și acces facil la programe de instruire, acoperind tematici privind protecția persoanelor vulnerabile, drepturile omului, competențele digitale și noile standarde de calitate.

Platforma este concepută ca pilon central pentru viitorul Centru Național de Formare Continuă în Asistență Socială, care va deveni pe deplin operațional în 2028. Prin intermediul e-Learning HUB, asistenții sociali, personalul din administrația publică, furnizorii de servicii și reprezentanții ONG-urilor din întreaga țară vor beneficia de un punct unic de acces la cursuri acreditate și resurse moderne, indiferent de regiunea în care își desfășoară activitatea.

Oficialii MMFTSS și reprezentanții UNICEF au subliniat că consolidarea capacității profesioniștilor din teren este esențială pentru eficientizarea intervențiilor sociale și pentru combaterea mai fermă a sărăciei și excluziunii în rândul copiilor și familiilor vulnerabile.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article