Foto: Mircea Fechet-facebook

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă, marţi, că a fost emis proiectul de acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca, obiectiv amplasat în localităţile Băile Herculane, Mehadia şi Cornereva din judeţul Caraş-Severin, care va conduce la suplimentarea capacităţii medii de producţie energie cu 40,2 GWh/an. Primele lucrări au început acum 45 de ani.

Proiectul hidroenergetic Cerna–Belareca, început în 1980 și blocat timp de decenii, a fost deblocat oficial prin emiterea unui nou acord de mediu. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat marți că investiția se încadrează în pachetul de lucrări strategice care contribuie la independența energetică a României.

Obiectivul, aflat în județul Caraș-Severin, are un stadiu de execuție de 80% și va contribui cu peste 40 GWh/an la producția medie de energie. În plus, prin acumularea unui volum de 7,11 milioane metri cubi în barajul Cornereva, se va asigura o capacitate de stocare de aproximativ 4,15 GWh.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a salutat inițiativa și a subliniat că proiectul face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în hidrocentrale începute înainte de 1989. „Am promis că vom finaliza hidrocentralele începute înainte de 1989 şi blocate de procese fără număr din partea câtorva organizaţii de mediu, şi fix asta facem! Vorbim de peste 700 MW în stadii avansate de execuție și de peste 2 miliarde de euro deja investiți de statul român”, a declarat Burduja.

Amenajarea Cerna–Belareca este formată din două trepte de cădere – una pe râul Cerna și alta pe râul Belareca – cu punct comun în centrala Herculane, unde vor fi montate hidroagregatele.

Studiile de specialitate, precum evaluarea impactului asupra mediului, evaluarea adecvată și analiza corpurilor de apă, au fost supuse consultării publice și au condus la integrarea de măsuri clare de prevenire și reducere a impactului asupra mediului. Proiectul prevede inclusiv monitorizarea în perioada de execuție, dar și după punerea în funcțiune a hidrocentralei.

Investiția va fi realizată de compania Hidroelectrica.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.