Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat vineri, în cadrul unei prezenţe la Tribunalul Vaslui, că, deşi nu mai este membru al partidului, a rămas un simplu simpatizant PSD. Glumind, el a afirmat că uneori „simpatizanţii sunt mai critici decât membrii”, potrivit AGERPRES.
Buzatu a spus că se prezintă în faţa instanţei „cu aceleaşi bune gânduri”.
El a fost însoţit de fostul consilier personal Alexandru Barbu, membru în Consiliul Local Vaslui şi candidat pentru un nou mandat de consilier.
Instanța urmează să se pronunțe cu privire la menținerea arestului la domiciliu
Tribunalul Vaslui urmează să se pronunţe, vineri, cu privire la menţinerea arestului la domiciliu în cazul fostului lider PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.
Pe 15 aprilie, instanţa vasluiană a decis plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până atunci în arest la Penitenciarul Vaslui, decizie menţinută ulterior de Curtea de Apel Iaşi. Dumitru Buzatu, a părăsit pe 17 aprilie Penitenciarul Vaslui.
Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant. Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe 23 septembrie 2023, în urma unei decizii date de Tribunalul Vaslui.
Dumitru Buzatu, exclus din PSD
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu anunța în toamna anului trecut că preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, care era reţinut la acea vreme de DNA pentru o mită de peste 1 milion de lei, a fost exclus din PSD, iar fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.