O dublă crimă a avut loc într-un apartament din centrul Timişoarei: doi vârsnici au fost uciși, iar nepotul lor a fost înjunghiat. Suspectul este căutat de poliţişti.
Marți seară, o crimă dublă a avut loc în centrul Timișoarei. Doi vârsnici au fost atacați de un necunoscut în apartament. Nepotul lor, care a venit să vadă ce se întâmplă, a fost surprins de necunoscut și înjunghiat de acesta. Polițiștii caută criminalul, după ce a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat.
Doi bunici, de 75 şi 78 de ani, care locuiesc în centrul oraşului Timişoara, chiar lângă Tribunalul Timiş, vorbeau la telefon cu nepotul lor din Germania, marți seară. Cei doi au auzit zgomote în apartament şi i-au spus nepotului că cineva ar fi intrat peste ei. Apoi, convorbirea telefonică s-a întrerupt. Nepotul cu care cei doi vorbeau în momentul incidentului l-a sunat imediat pe verişorul lui, care locuieşte în Timişoara. Acesta s-a dus în grabă la locuinţa bunicilor. Când a intrat în apartament, i-a găsit pe cei doi bătrâni morţi, dar a dat şi peste cel care i-a atacat și a fost și el înjunghiat de criminal.
IPJ Timiş: „La data de 27 Iunie 2023,în jurul orei 22:30, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil din Piaţa Ţepeş Vodă din Timişoara, un bărbat şi-a găsit bunicii decedaţi (un bărbat în vârstă de 75 de ani şi o femeie în vârstă de 78 de ani), iar în locuinţă a surprins o persoană necunoscută care a fugit”.
Poliţiştii îl caută pe criminal. Ei au deschis dosar penal pentru omor calificat.
IPJ Timiș: „Poliţiştii efectuează cercetări în vederea depistării persoanei şi stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş”.
Cercetările se află în desfășurare și se așteaptă noi detalii în acest caz.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.