În perioada 19–22 octombrie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a organizat, la Centrul „Excelsior” din Brașov, workshop-ul „Protecția bunurilor culturale în caz de dezastru – intervenție, cooperare, reziliență”
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Strategic coordination for enhancing the institutional and technical capacity of the organizations with responsibilities in Disaster Risk Management”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin DG ECHO, în cadrul programului UCPM – Track 1.
La workshop au participat specialiști din DSU, Institutul Național al Patrimoniului (INP), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), inspectoratele județene pentru situații de urgență (ISUJ) și Direcțiile Județene pentru Cultură (DJC). Scopul principal a fost consolidarea capacității de intervenție și protejare a patrimoniului cultural în situații de urgență, prin schimb de experiență, instruire aplicată și dezvoltarea cooperării interinstituționale.


Prima zi a fost dedicată cadrului legislativ național și internațional privind protecția bunurilor culturale, precum și rolului instituțiilor implicate. Participanții au analizat modul în care patrimoniul cultural contribuie la reducerea riscului la dezastre și la dezvoltarea durabilă, evidențiind legătura dintre identitatea culturală, coeziunea socială și reziliența comunităților. Exemple concrete, precum inundațiile din Sighișoara și fenomenele meteorologice extreme din Sinaia, au ilustrat importanța reacției rapide și a cooperării autorităților locale cu specialiștii. Ziua s-a încheiat cu un exercițiu practic de simulare pentru intervenția asupra unei clădiri istorice afectate de dezastru.
A doua zi a fost dedicată protecției patrimoniului mobil, prin analiza unor cazuri precum Casa Muzeu Cizer, Biserica din Topla și Muzeul Satului Bănățean. Participanții au aprofundat procedurile de salvare a bunurilor culturale mobile, învățând tehnici de evacuare, ambalare, etichetare și prioritizare a obiectelor în funcție de valoare și vulnerabilitate. Exercițiul OLIMPIA, desfășurat la Muzeul Sportului și Turismului Montan din Brașov, a oferit participanților posibilitatea de a exersa coordonarea interinstituțională și procedurile de transport și depozitare temporară a colecțiilor.
Ultima zi a fost dedicată consolidării cunoștințelor și evaluării activităților workshop-ului, cu sesiuni dedicate educației, trainingului și resurselor disponibile la nivel național și european. Evenimentul s-a încheiat cu o sinteză a concluziilor și stabilirea direcțiilor de acțiune viitoare, menite să întărească rețeaua de cooperare între instituțiile responsabile de protejarea patrimoniului cultural.
Workshop-ul a subliniat necesitatea unei abordări integrate între specialiștii patrimoniului și structurile de intervenție în situații de urgență.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.