În România, există o structură unică care oferă soluții rapide și echilibrate între consumatori și operatorii economici, chiar și atunci când legea nu oferă răspuns clar: Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor (DSAL), din cadrul ANPC. Aceasta se dovedește un pilon esențial în protecția drepturilor consumatorilor, intervenind chiar și în situații sensibile, precum cazul unui refugiat căruia i-a fost rezolvat rapid problema telefonului mobil – singura legătură cu familia sa – fără procese și fără birocrație.

România se află încă în urma altor state europene în ceea ce privește entitățile de tip SAL: Franța are 82, Italia 53, Spania 37, Bulgaria 17 și Ungaria 21. În acest context, DSAL este singura instituție din țară cu competențe extinse, acoperind domenii precum transporturi, jocuri de noroc, protecția datelor, litigiile bancare și multe altele. Competențele sale au fost recent recunoscute și consolidate printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Specialiștii avertizează că orice reorganizare grăbită sau blocaj administrativ al DSAL poate avea consecințe serioase: afectarea protecției consumatorilor, nerespectarea angajamentelor europene și chiar punerea în pericol a procesului de aderare la OCDE. Consolidarea DSAL nu este doar necesară, ci reprezintă și o dovadă a respectului României față de cetățeni și a alinierii la standardele internaționale.

Pentru mai multe informații și sprijin, consumatorii se pot adresa DSAL prin www.anpc.ro sau contact@anpc.ro.

Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook