România rămâne cu un scor mediocru în raportul CSI

Confederaţia Sindicală Internaţională (CSI) avertizează asupra unei prăbuşiri alarmante a drepturilor lucrătorilor în Europa şi America, inclusiv în România, conform celui mai recent raport anual privind Indicele Drepturilor.

Organizaţia cu sediul la Bruxelles, care reprezintă principala voce sindicală la nivel mondial, atrage atenţia, într-un document publicat luni, asupra unei degradări generalizate a condiţiilor de muncă şi a libertăţilor sindicale, în special în ţări care, până recent, erau considerate bastioane ale democraţiei sociale.

Studiul evidenţiază că 87% dintre cele 151 de ţări analizate au încălcat dreptul la grevă, iar 80% au limitat dreptul la negocieri colective. Totodată, în 121 de state s-au restrâns semnificativ drepturile la negocieri sindicale.

România rămâne la acelaşi nivel ca anul trecut, cu nota 3 din 5, ceea ce indică „încălcări regulate ale drepturilor muncitorilor”. Acelaşi scor l-au obţinut Belgia, Bulgaria, Polonia şi Canada. În contrast, doar şapte state, printre care Germania, Suedia şi Norvegia, au mai reuşit să obţină nota maximă, faţă de 18 acum un deceniu.

Europa înregistrează în 2025 cea mai gravă scădere a respectării drepturilor muncitorilor dintre toate regiunile lumii, avertizează CSI. Secretarul general Luc Triangle trage un semnal de alarmă: „Dacă declinul continuă în acest ritm, în zece ani nicio ţară nu va mai obţine nota maximă”.

Confederaţia mai notează că în acest an au fost semnalate cazuri de ucidere a sindicaliştilor sau muncitorilor în cinci state: Africa de Sud, Camerun, Columbia, Guatemala şi Peru. Totodată, Nigeria a intrat pentru prima dată în topul celor mai periculoase zece ţări pentru lucrători.

Printre puţinele exemple pozitive se numără Australia şi Mexicul, unde reformele recente au consolidat drepturile sindicale şi accesul la justiţia muncii.

Acest raport anual, ajuns la cea de-a 12-a ediţie, se bazează pe 97 de indicatori extraşi din convenţiile internaţionale şi din jurisprudenţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.