Dragnea anunță REFERENDUM pentru modificarea Constituției
Liviu Dragnea a anunțat că va fi organizat un referendum pentru modificarea Constituției.
Românii vor fi chemați pentru a-și exprima opțiunea cu privire la redefinirea familiei.
„Referendumul poate fi organizat la sfârșitul lunii septembrie, pe 30, ultima duminică din septembrie, sau prima duminică din octombrie. Vom avea o discuție și cu Guvernul, pentru că oricum se va organiza referendumul, deci trebuie să prindem în buget banii pentru organizare. Eu sper ca până la începerea sesiunii parlamentare să se finalizeze discuțiile cu asociațiile care susțin parteneriatul civil, în așa fel încât la începutul lunii septembrie să reușim să avem o lege care să clarifice multe lucruri privind parteneriatul civil. Ce am spus de mai multe ori susțin în continuare, că trebuie să avem o astfel de lege. Trebuie să clarificăm noțiunea de familie, dar și parteneriatul civil. Fiecare cetățean trebuie să aibă posibilitatea să trăiască așa cum simte, fără să deranjeze pe alții”, a declarat liderul PSD.
Întrebat despre posibilitatea cuplurilor gay, într-un parteneriat civil, de a adopta copii, Dragnea a răspuns: „Am o rezervă aici”.
Coaliția pentru familie a strâns trei milioane de semnături prin care a cerut acest referendum pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
În prezent, Constituția stipulează că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, iar această organizație vrea ca textul să fie mai explicit și anume că mariajul este între un bărbat și o femeie.
Digi 24