Două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc în Prahova.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc.
Două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc în Prahova

Anchetatorii au stabilit că, în perioada februarie – mai 2026, un bărbat în vârstă de 26 de ani ar fi procurat, deținut și comercializat canabis, contra sumei de aproximativ 60 de lei pentru un gram. Totodată, o altă persoană, de 36 de ani, ar fi desfășurat activități similare pe parcursul anului 2026, în județul Prahova.
În cadrul dosarului au fost efectuate 6 percheziții domiciliare în data de 28 mai, în municipiul Ploiești și în localitățile Dumbrăvești și Slănic. În urma acestora, au fost descoperite și ridicate cantități de canabis, porționate și ambalate, grindere, obiecte cu urme de substanță și alte mijloace de probă.
La data de 29 mai 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea uneia dintre persoane, iar față de cealaltă a fost luată măsura controlului judiciar. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a persoanei reținute.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Prahova și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews