Două persoane au căzut dintr-o barcă într-un canal de apă. Paramedicii au început manevrele de resuscitare pentru una dintre ele.
Pompierii din Buzău au intervenit de urgență în localitatea Cândești, după ce două persoane au căzut dintr-o barcă într-un canal de apă.
Două persoane au căzut dintr-o barcă într-un canal de apă. Paramedicii au început manevrele de resuscitare pentru una dintre ele
La sosirea echipajelor, o femeie de aproximativ 55 de ani fusese deja scoasă din apă de cei aflați la fața locului, însă se afla în stop cardio-respirator. Paramedicii de la SAJ și SMURD au început imediat manevrele de resuscitare, folosind inclusiv un dispozitiv automat.
După circa 30 de minute de eforturi, femeia a răspuns manevrelor și a început să prezinte semne vitale. Aceasta a fost preluată de o ambulanță SAJ și transportată la Spitalul Județean pentru îngrijiri de specialitate.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în șoc hipotermic, a fost de asemenea preluat de echipajul SMURD și dus la spital pentru tratament.
Intervenția rapidă a salvatorilor și a persoanelor aflate la fața locului a fost esențială pentru salvarea victimelor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews