logo
RNTV Live

Două evenimente importante organizate în Măgureni impun restricții de trafic

targ de toamna
Erika Stoica

Pe raza Comunei Măgureni, sat Măgureni, vor avea loc două evenimente organizate de către Parohia Măgureni, respectiv de Consiliul Local şi Primăria Comunei Măgureni, care se vor desfășura în zona centrală a localității.
Evenimentele în cauză sunt reprezentate de sfințirea Bisericii Sf. Treime care se va desfășura în data de 15.10.2023, respectiv “Târgul de toamnă Măgureni 2023”, care se va desfășura în zilele de 21 şi 22.10.2023.


În vederea asigurării securităţii persoanelor participante şi desfăşurării în bune condiții a evenimentelor precizate, traficul autovehiculelor în zona centrală a localității va fi interzis, circulația acestora urmând a se desfășura pe rute ocolitoare, după cum urmează:


În data de 15.10.2023, între orele 08.00-15.00 va fi interzisă ciculația autovehiculelor pe str. Cantacuzinilor(DJ 145) pe segmentul de drum cuprins între străzile Dimulești, respectiv Primăverii, str. Tei de la intersecția cu str. Morii până la intersecția cu str. Cantacuzinilor, respectiv pe str. Precupești. Ruta ocolitoare în direcţia Satu Banului va fi pe str. Tei, str. Morii, str. Dimulești, str. Cantacuzinilor, iar în direcția Florești se va circula pe ruta ocolitoare pe str. Tei, str. Prahovița, str. Primăverii.


În zilele de 21-22.10.2023, între orele 10.00-22.00 va fi interzisă circulația autovehiculelor pe str. Cantacuzinilor(DJ 145) pe segmentul de drum cuprins între străzile Tei, respectiv Primăverii. Ruta ocolitoare în direcția Satul Banului va fi pe str. Tei, str. Cantacuzinilor, îar în direcția Florești se va circula pe ruta ocolitoare pe str. Tei, str. Prahovița, str. Primăverii.
În perioadele respective, pe traseele precizate, va fi instituităsemalizarea rutieră temporară conform prevederilor legale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor