Tribunalul București a aprobat joi cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a două doctorițe de la Spitalul Pantelimon, acuzate de provocarea intenționată a decesului unui pacient internat la terapie intensivă. Decizia instanței nu este definitivă.

Doctorițele M.M.A. și P.M. sunt cercetate pentru infracțiuni grave. M.M.A. este acuzată de tentativă de omor calificat și omor calificat, în timp ce P.M. este cercetată pentru omor calificat, ambele cu premeditare.

Procurorii susțin că, în martie și aprilie 2024, cele două doctorițe au redus brusc doza de noradrenalină administrată unui pacient de 54 de ani, aflat în stare gravă, provocându-i stop cardio-respirator și, ulterior, decesul. Prima tentativă de a reduce doza de noradrenalină, pe 26 martie, nu a dus la decesul pacientului datorită intervenției unei asistente, însă a doua încercare, pe 4 aprilie, a fost fatală.

Anchetatorii au concluzionat că pacientul, internat pe 17 martie și transferat la ATI pe 25 martie, a prezentat semne de îmbunătățire a stării de sănătate înainte de a doua reducere a dozei de noradrenalină, care a dus la decesul său. În acest caz, o asistentă de la Secția ATI este acuzată că ar fi oferit informații false procurorilor în legătură cu decesele suspecte.

Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele care au condus la aceste fapte.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews