Sursă foto: BBC

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că își dorește un „Breturn” în locul Brexit, în urma discuțiilor purtate cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, în timpul vizitei acestuia la Varșovia, transmite dpa, citată de Agerpres.

Tusk, fost președinte al Consiliului European în perioada referendumului privind Brexit, a subliniat că, deși ideea unui „Breturn” poate părea o iluzie, el va „păstra acest vis în inimă”, considerând că unele dorințe devin realitate în politică.

Starmer, în schimb, a evitat subiectul reintegrării Regatului Unit în Uniunea Europeană, subliniind în schimb importanța cooperării între aliații europeni în domenii precum securitatea și combaterea traficului de persoane. El a felicitat Polonia pentru prioritizarea securității europene în cadrul Președinției Consiliului UE și a evidențiat semnificația unui nou pact bilateral de apărare dintre cele două țări.

Pactul, care prevede aprofundarea cooperării în domeniul apărării, include un parteneriat de 4 miliarde de lire sterline pentru dezvoltarea următoarei generații de sisteme de apărare aeriană destinate Poloniei. Starmer a precizat că această colaborare reflectă „angajamentul de nezdruncinat față de NATO și față de Ucraina”, cerând liderilor europeni să intensifice sprijinul pentru Kiev în fața agresiunii ruse.

Pe lângă întâlnirea cu Tusk, Starmer s-a văzut și cu președintele polonez Andrzej Duda, reafirmând sprijinul comun al Regatului Unit și Poloniei pentru Ucraina „atât timp cât este necesar”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.