Doisprezece copii palestinieni, pacienți cu afecțiuni grave, și 36 de aparținători ai acestora au fost evacuați miercuri din Israel cu un avion C-130 Hercules aparținând Forțelor Aeriene Române!
După sosirea la București, patru dintre pacienți și șase însoțitori vor fi transportați în Franța cu două aeronave franceze, iar ceilalți opt copii și 30 de rude vor fi duși în Norvegia cu o aeronavă pusă la dispoziție de Slovacia, a transmis Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat.
Misiunea aeriană a fost efectuată la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în urma unei cereri din partea Centrului European de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență, în contextul deteriorării severe a situației din Fâșia Gaza.
Pe durata zborului, pacienții au fost însoțiți de o echipă medicală compusă din specialiști ai DSU și ai Ministerului Apărării. Acesta este cel de-al optulea zbor umanitar organizat de România pentru evacuarea civililor palestinieni din Gaza.
Operațiunea a fost realizată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Tel Aviv, Oficiului de Reprezentare de la Ramallah, MApN, MAI, Ministerului Sănătății și mai multor organizații neguvernamentale din România. Traseul a fost Otopeni – Aeroportul Ramon (Eilat), Israel – Otopeni.
Finanțarea și organizarea misiunii s-au făcut prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile israeliene.
MAE a reiterat angajamentul României de a sprijini populația civilă afectată din Fâșia Gaza și de a participa activ, alături de partenerii internaționali, la eforturile de a găsi soluții pentru încetarea conflictului și protejarea celor vulnerabili.