Doi urși care au revenit lângă zona turistică Râșnov au fost eutanasiați.
Doi urși tineri, în vârstă de aproximativ 2 și 3 ani, au fost capturați și ulterior eutanasiați în zona Valea Cetății din Râșnov, după ce au revenit în apropierea oamenilor la doar câteva luni de la relocare.
Doi urși care au revenit lângă zona turistică Râșnov au fost eutanasiați




Potrivit Primăriei Râșnov, animalele fuseseră capturate și în luna mai, fiind relocate în zona Provița, din Glăjerie. Cu toate acestea, după aproximativ două luni, urșii s-au întors în habitatul din apropierea zonei turistice, unde au fost semnalați în mod repetat.
Intervenția a avut loc marți seară, după un apel la 112 primit în jurul orei 20:30. Primarul a convocat de urgență echipa de intervenție, care, după aproape două ore de monitorizare și pândă, a reușit capturarea animalelor.
Autoritățile locale precizează că decizia de eutanasiere a fost luată în conformitate cu prevederile legale și după analizarea comportamentului celor doi urși. Potrivit administrației, exemplarele deveniseră obișnuite cu prezența oamenilor și reprezentau un risc tot mai mare pentru locuitori și turiști.
Primăria Râșnov subliniază că relocarea rămâne prima opțiune în astfel de cazuri, însă atunci când animalele revin și continuă să frecventeze zonele locuite, pot fi dispuse măsuri considerate necesare pentru protejarea vieții oamenilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews