Tragedie în Munții Retezat, în județul Hunedoara. Doi copii, de 12 și respectiv 14 ani, și-au pierdut viața într-o avalanșă.
Cei care au sunat la 112 să anunțe tragicul accident, au fost cei trei adulți care îi însoțeau, surprinși și ei de avalanșă. Incidentul s-a petrecut între Poiana Pelegii și Bucura, în Munții Retezat.
Ajunși la fața locului, salvamontiștii au aflat că grupul de turiști era mult mai mare, format din 51 de persoane. Aceștia ar fi declanșat singuri avalanșa, deși salvamontiștii au avertizat despre riscul crescut de avalanșă din zonă. Și asta pentru că stratul de zăpadă era instabil după ninsorile abundente din ultimele două zile.

Potrivit ISU Hunedoara, la locul incidentului au ajuns echipe Salvamont Hunedoara, Jandarmeriei Montane, ISU Hunedoara cu doua autospeciale, dintre care una de transport personal si victime multiple, precum și echipaje ale Poliției. Elicopterele aparținând punctelor de operare Târgu Mureș și Craiova au fost prealertate pentru a interveni cu troliu.

Sursa: hotnews.ro

Foto cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *