Preşedintele de onoare al PNL s-a stins astăzi din viaţă

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a ținut un discurs presărat cu glume la Consiliul Național de Coordonare al partidului, a fost pus pe glume. El a spus, în discursul său de sâmbătă, că îi este greu să o numească doamnă pe Alina Gorghiu, pentru că el a ales-o de când era domnișoară. „Îmi e greu să vă spun doamnă, că eu v-am ales când erați domnișoară și asta înseamnă că membri partidului nostru evoluează, că nici eu nu mă consider bătrân, mă consider vârstnic. Liberalii nu îmbătrânesc, cine a îmbătrânit înainte de vreme știm pe unde sunt, la un partid care încă se consideră liberal”, a spus Ionescu Quintus. „Văd pe la televiziuni că s-au adunat niște tovarăși care plâng cu lacrimi de crocodil pentru partidul nostru. Eu vreau să le transmit un mesaj: am fost președintele și am trăit bine în acest partid și am plecat ca președinte al tineretului național liberal (…) Când auzim numele Brătienilor trebuie să ne ridicăm în picioare. Noi suntem urmașii Brătienilor! PNL niciodată nu a fost așa de puternic ca astăzi!”, a afirmat Quintus despre partidul din care face parte.

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *