Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, Nicolae Florian Hodișan, este cercetat sub control judiciar de DNA Oradea pentru abuz în serviciu în formă continuată, după ce ar fi încheiat ilegal, în perioada 2023–2024, trei contracte de asistență juridică cu cabinete de avocatură, deși instituția dispunea de trei consilieri juridici proprii!
Potrivit procurorilor, Hodișan ar fi fost ajutat de Angela Mirela Barău, consilier superior în cadrul instituției, responsabilă cu viza de control financiar preventiv, care este, la rândul său, urmărită penal pentru complicitate la abuz în serviciu.
DNA precizează că cele trei contracte au fost încheiate fără avizul ordonatorului principal de credite, Ministerul Agriculturii, ceea ce a generat un prejudiciu de 34.655 de lei pentru instituția publică și un folos necuvenit în același cuantum pentru cabinetele de avocatură implicate.
Concret, cele trei contracte sunt:
- 13 ianuarie 2023 – contract de 7.140 de lei pentru redactarea și susținerea unei acțiuni civile, ordonanțe președințiale și reprezentarea în fața organelor judiciare într-un dosar vizând plângerea împotriva unor persoane din cadrul OSPA Bihor.
- 10 mai 2024 – contract de 8.925 de lei pentru redactarea și trimiterea unei plângeri prealabile privind contestarea unor adrese dintr-un proiect.
- 17 iulie 2024 – contract de 22.000 de lei (din care 18.590 de lei au fost achitați) pentru asistență juridică și reprezentare în fața Tribunalului București și Curții de Apel București în dosare privind anularea unor acte administrative și recuperarea unor sume declarate neeligibile dintr-un contract de subvenție din 2021.
DNA subliniază că instituția avea personal juridic calificat care ar fi putut oferi aceste servicii, fără costuri suplimentare.
Pe durata controlului judiciar, Hodișan are obligația de a nu părăsi țara, de a nu comunica cu persoanele implicate în dosar și de a nu exercita funcția de director executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură Bihor.
Nerespectarea acestor condiții ar putea duce la înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
Ambilor inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, conform articolului 309 din Codul de procedură penală.