Ion Simu-Alexandru, Directorul General al CFR SA, își exprimă public regretele față de neplăcerile cauzate mii de călători afectați de greva angajaților companiei.
„Din păcate astăzi intenția de încetare a activității între orele 07.00-09.00, anunțată de către organizațiile sindicale, care activează la nivelul CNCF CFR SA, s-a materializat!
Vreau să fie clar de la bun început: nu contest dreptul sindicatelor de a organiza acest protest, este un drept conferit de dispozițiile legale dar (pentru că există un mare dar), când facem astfel de acțiuni trebuie să ne gândim foarte bine la consecințele unui asemenea demers. Soluțiile pe care le-am propus, în permanență, alături de echipa managerială, au fost orientate pentru consolidarea companiei, chiar și în lipsa unor fonduri care ne sunt necesare pentru realizarea de investiții. Singurul lucru care îl cer este să înțeleagă că nu grevele sunt soluția! Orice protest duce la pierderi de bani, fonduri care trebuie ulterior tăiate de undeva. Vreau să cred că la noi în companie suntem ca într-o familie, unde când există neînțelegeri, există și soluții de compromis.
Totodată, astăzi vreau să cer scuze și tuturor călătorilor care din păcate au fost afectați în mod direct de încetarea lucrului. Astăzi, în intervalul grevei, au fost persoane care trebuiau să ajungă la doctor, la serviciu, la școală sau au plecat în concediu. Toți aceștia poate sunt membri ai familiilor noastre, iar cei care decid organizarea de greve trebuie să se gândească și la ei.
În final, colegilor mei care au fost angrenați în greva de avertisment doresc să le transmit că în continuare îi aștept la negocieri și așa cum am mai spus dialogul este singura soluție pentru dezvoltarea companiei noastre”, este mesajul directorul CFR SA.