Românii care au muncit ani de zile în meserii precum frizer, bucătar, mecanic, instalator sau îngrijitor – dar fără să fi trecut prin școli sau cursuri oficiale – pot, în sfârșit, să primească o diplomă recunoscută de statul român. Nu e un curs, nu e o păcăleală, nu e „scoala de duminică cu diplomă la imprimantă”. Este lege.
Pentru prima oară, Ministerul Educației spune clar: dacă știi o meserie, statul îți poate recunoaște oficial competențele, chiar dacă nu le-ai învățat într-o școală sau la un curs acreditat. E vorba despre Ordinul 4837/2025, care deschide oficial ușa certificării învățării „informale” – adică tot ce ai deprins în anii de muncă, fără diplomă, potrivit TVR info.
Cum funcționează? Simplu: te înscrii la un centru de evaluare acreditat, susții o probă practică, iar dacă demonstrezi că știi meseria, primești un certificat valabil în România și în Uniunea Europeană.
Sunt vizate meseriile de nivel 1-3: de la zidari, ospătari și bucătari, până la electricieni, lucrători agricoli, mecanici auto, frizeri, croitori sau îngrijitori. Adică exact acele ocupații în care mii de români muncesc zilnic, în țară sau afară, dar fără vreo hârtie care să le ateste priceperea.
Un exemplu? Ion lucrează de 12 ani pe șantier, în Germania. Până acum nu a avut nicio diplomă. În 2025, poate merge într-un centru din România, dă o probă practică, și pleacă acasă cu o diplomă recunoscută de statul român. Nu doar cu experiență, ci și cu acte.
Ministrul Educației a declarat că „viața ne învață multe, iar statul trebuie să recunoască și învățarea din practică, nu doar cea din bănci”. Sistemul va fi extins, spune oficialul, și pentru meserii de nivel mai ridicat – chiar și cele care cer în mod normal liceu sau studii postliceale.
Este, fără exagerare, o schimbare istorică pentru sute de mii de români care știu meserii dar au fost mereu „pe lângă” sistem.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.