Confruntarea de box planificată pentru data de 20 iulie între fostul campion mondial de box, Mike Tyson (57 de ani), și influencerul american Jake Paul, a fost reprogramată pentru o altă dată, a anunțat vineri platforma Netflix, care transmite evenimentul!

Săptămâna trecută, Mike Tyson a dezvăluit mai multe probleme de sănătate.

„Din păcate, confruntarea dintre Jake Paul și Mike Tyson nu va avea loc pe 20 iulie, așa cum era planificat. Recentul episod de ulcer suferit de Tyson l-a limitat în capacitatea sa de a se antrena pe deplin în următoarele săptămâni. Meciul va fi reprogramat pentru mai târziu în acest an, când Mike va putea să-și reia antrenamentele fără restricții și când ambii luptători vor avea timpul necesar pentru a se pregăti pentru această confruntare unică în viață!”, a anunțat platforma.

Cu mai puțin de două luni înainte de evenimentul programat pentru 20 iulie la Dallas (SUA), Tyson a necesitat asistență medicală în timpul unui zbor de la Miami la Los Angeles, duminica trecută, conform informațiilor din presa In Touch.

El a acuzat greață și amețeli și a fost asistat de medici și asistente medicale dintre pasagerii avionului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *