Diana Șoșoacă, în centrul unui incident care a dus-o la spital

Erika Stoica
2 Min Read

Diana Șoșoacă, în centrul unui incident care a dus-o la spital.

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a ajuns la spital după ce a fost implicată, joi după-amiază, într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, una dintre cele mai aglomerate artere din Capitală.

Diana Șoșoacă, în centrul unui incident care a dus-o la spital

Potrivit informațiilor preliminare, mașina în care aceasta se afla în calitate de pasager a fost lovită din spate de un alt autoturism. Imediat după impact, Diana Șoșoacă a apelat numărul de urgență 112, solicitând intervenția unui echipaj medical.

La fața locului au ajuns polițiștii și o ambulanță. Cadrele medicale i-au aplicat un guler cervical, ca măsură de precauție, iar ulterior au transportat-o la Spitalul Universitar pentru investigații medicale.

Conform Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs după ce un șofer în vârstă de 49 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de un tânăr de 23 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare și continuă verificările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article