Ministra Mediului Diana Buzoianu afirmă că reforma Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva nu mai poate fi tergiversată și respinge acuzațiile potrivit cărora moțiunea depusă nu ar avea legătură cu reformele promovate în instituțiile publice

Aceasta relatează că, în cadrul ședinței grupului de lucru pe reorganizarea Romsilva, pe care îl coordonează, PSD a susținut renunțarea la orice reorganizare în acest moment, propunând menținerea actualei structuri, cu 41 de direcții silvice și peste 130 de directori, pe motiv că există deja o ordonanță de urgență și că jaloanele din PNRR ar putea fi considerate îndeplinite prin criterii de performanță.
La scurt timp după această poziționare, Romsilva a solicitat public amânarea reorganizării și realizarea unor studii suplimentare. Diana Buzoianu consideră că această abordare este inacceptabilă și avertizează că România nu mai are timp pentru amânări și simulări de reformă:
Nu cred că se înțelege un lucru: nu avem încă jumătate de an să ne mințim cu ,,uite reforma, nu e reforma”. Eu nu voi minți Comisia Europeană că am reformat Romsilva, lăsând aceeași structură ca până acum. Nu putem spune că am reformat o instituție, lăsând neatinse aceleași structuri și grupuri de interese și mafii locale care au acaparat aceastră instituție, sub pretextul că vom avea criterii de performanță și putem verifica într-un an dacă se îndeplinesc mandatele.
În acest context, Diana Buzoianu anunță că a transmis oficial spre avizare Hotărârea de Guvern care prevede reorganizarea Romsilva în 13 direcții silvice.
Documentul a fost trimis către:
- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
- Ministerul Finanțelor
- Ministerul Dezvoltării
- Ministerul Justiției
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.