Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat astăzi la o întâlnire cu elevii Colegiului Național „Ferdinand I” din Bacău, liceul unde și-a început parcursul educațional
Evenimentul a avut loc în cadrul inițiativei Dialoguri Verzi, care promovează discuțiile despre mediu, responsabilitate civică și viitorul sustenabil.
„Este încurajator să văd că elevii sunt conectați la temele importante ale societății. Am discutat deschis despre schimbările climatice și despre nevoia de acțiune responsabilă. Într-o democrație, libertatea înseamnă și responsabilitatea de a face ceea ce este corect, chiar dacă nu este ușor,” a declarat ministrul. Acesta a subliniat că fiecare gest – de la plantarea unei păduri, la economisirea energiei sau reciclarea unui ambalaj – contează pentru protejarea naturii.
În cadrul întâlnirii, s-au abordat teme precum:
- procesul de avizare a proiectelor strategice de către minister,
- relansarea hidrocentralelor abandonate, în colaborare cu Ministerul Energiei,
- aplicarea politicilor verzi prevăzute în Pactul Ecologic European,
- implicarea activă a cetățenilor în combaterea schimbărilor climatice.