Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au desfășurat astăzi trei percheziții domiciliare în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituții, într-un dosar de trafic de persoane.
Potrivit probatoriului administrat, începând din ianuarie 2022, o persoană, beneficiind de funcția publică pe care o deținea, ar fi exploatat o victimă aflată într-o situație de vulnerabilitate extremă. Victima, care suferă de handicap mintal accentuat permanent și este lipsită de sprijin familial sau locuință, ar fi fost adăpostită în condiții improprii la o fermă de animale din județul Dâmbovița, deținută de suspect.
Mai mult, victima ar fi fost constrânsă fizic și psihic să presteze activități de îngrijire a animalelor, fiind exploatată prin muncă în mod continuu, fără a beneficia de vreo remunerație sau condiții decente de viață.
În urma perchezițiilor, mai multe persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița pentru audieri. Autoritățile au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a clarifica toate aspectele acestui caz grav de exploatare prin muncă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews