Comisarii ANPC au descoperit nereguli grave într-o unitate de procesare carne din Ilfov, dispunând oprirea activității și amendarea operatorului cu 30.000 de lei.

În urma unei reclamații, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a efectuat joi un control la societatea ZENA SRL din Domnești, județul Ilfov. Inspectorii au constatat numeroase deficiențe grave privind igiena și condițiile de procesare a produselor din carne, inclusiv zone de lucru murdare, aparatură uzată și praf răspândit pe materia primă.

Spațiile controlate prezentau pavimente deteriorate, pereți neigienizați, faianță lipsă sau desprinsă, rugină pe echipamente și agregate frigorifice murdare. În zona de porționare, comisarii au găsit resturi alimentare în rigolele de scurgere și echipamente nespălate după utilizare.

Din cauza condițiilor insalubre, materia primă era compromisă, iar praful de pe aparate ajungea direct pe alimente. ANPC a prelevat probe din produsele finite și din materia primă pentru a evalua calitatea acestora.

Ca urmare a neregulilor, activitatea unității a fost suspendată temporar, pe o perioadă de până la șase luni, iar amenda aplicată a fost de 30.000 de lei. Totodată, ANPC a sesizat și alte autorități din domeniul alimentar pentru a dispune măsuri suplimentare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.