De Ziua Națională a Tineretului, Consiliul Tineretului din România lansează unul dintre cele mai ambițioase programe pentru sporirea participării politice a tinerilor din România: Ambasadorii Participării Politice a Tinerilor!
Acest program are rolul de a mobiliza stakeholderii relevanți în participarea politică a tinerilor din România în jurul obiectivului comun de a contribui cu toții la îmbunătățirea acesteia, cu ajutorul resurselor, oportunităților și atribuțiilor pe care fiecare actor, în funcție de natura sa, le are în acest domeniu.
Programul de Ambasadori ai Participării Politice a Tinerilor este adresat unei multitudini de tipuri de persoane relevante pentru participarea politică a tinerilor: tineri între 16 și 35 de ani, organizații neguvernamentale, demnitari, instituții sau autorități publice, organizații de tineret ale partidelor politice, partide politice, reprezentanți ai mediului academic, instituții mass-media, formatori de opinie, companii și alte persoane juridice cu scop lucrativ.
Persoanele interesate să se înscrie în programul de Ambasadori ai Participării Politice a Tinerilor, pot completa următorul formular de aplicație, până la data de 25 mai: https://forms.gle/hwvZUw9LtLoPiM267.
Pentru mai multe detalii, puteți consulta articolul scris de reprezentanții Consiliului Tineretului din România : https://ctr.ro/devino-ambasador-al-participarii-politice…/
Sursă: Consiliul Tineretului din România.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.