Daria Lupu este studentă la Facultatea de Drept din Craiova. Este o tânără implicată în extrem de multe acțiuni de voluntariat si implicare civică.
„Facultatea de Drept a fost un vis de-ale mele de când am intrat clasa a-V-a, și deși eram elevă în Colegiul de Artă “Carmen Sylva”, undeva prin clasa a-VII-a în urma participării la olimpiada de biologie, decisesem că vreau la facultatea de medicină. A trecut un an de pregătire pentru această facultate, clasa a-XI-a, și în vara anului 2020, în plină pandemie, am participat la Școala de Reprezentare organizată de Consiliul Tineretului din România unde am fost repartizată la workshopuri cu studenți la drept. După trei zile m-am întors acasă și am făcut un powerpoint cu 21 de slide-uri în care i-am explicat mamei de ce vreau să studiez acest domeniu. Unele dintre motive au fost faptul că întotdeauna mi-a plăcut să rezolv probleme, să învăț cât mai mult și faptul că e un domeniu extrem de frumos, care necesită răbdare și atenție la detalii.”
Daria este din Ploiești, dar a ales să urmeze facultatea în Craiova. Ceea ce a determinat-o să aleagă Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova a fost calitatea educației si oportunitățile oferite de aceasta.
„În momentul în care am ales că vreau să aplic la această facultate, cea de drept, am aplicat în mai multe locuri, fiind admisă la mai multe dintre acestea.. am început să fac liste pro și contra pentru a vedea care este cea mai bună variantă pentru mine. Am ales Facultatea de Drept a Universității din Craiova pentru că are niște profesori extraordinari și sunt exemple de urmat în orice profesie ți-ai alege.
Facultatea este minunată, este locul în care ajungi să studiezi doar ce îți place și chiar dacă inițial anumite materii ți se par mai puțin importante, toate informațiile se leagă și îți trebuie chiar și ultimele note de subsol la care te-ai gândi că te pot ajuta în rezolvarea unei spețe.
Profesorii sunt extraordinari..extrem de deschiși să îți explice fiecare detaliu pentru a putea înțelege subiectul. Câțiva profesori devin în timp chiar și suport moral, nu numai profesional și este minunat să știi că profesorul este atât mentor cât și prieten.”
Știm cu toții că Facultatea de Drept este una dintre cele mai grele, am fost curioasă să aflu cum a fost pentru Daria prima sesiune si cum face față volumului mare de informații pe care trebuie să le învețe pentru fiecare examen.
„Prima sesiune pe care am avut-o fizic a fost grea. Cu multe emoții, care au fost amplificate pentru că sesiunea din iarna a fost online iar stresul nu era același în confortul propriei mele camere. Cred că de abia în facultate descoperim adevărata capacitate de a învăța. Toată lumea îți spune când vorbești de cât de mult ți se pare că ai de învățat pentru bacalaureat despre cum o să fie la facultate.. și într-adevăr, în prima săptămână de facultate am avut de învățat cât pentru tot bacalaureatul. Și de asta trebuie învățat constant, pentru că este un volum foarte mare de informații pe care dacă vrei să îl înțelegi cu adevărat trebuie să îți faci timp pentru fiecare fragment.”
Daria se implică în multe acțiuni de voluntariat si implicare civică, este președintele fondator al Rotaract Ploiești Jazz, Secretarul General al Fundației Județene pentru Tineret, membră a Comunității Elene din Prahova și se implica și în diverse proiecte ce țin de domeniul pe care îl studiază. Îi este greu uneori să se împartă între acțiunile de voluntariat și facultate, dar face asta din pasiune si cu ajutorul disciplinei reușește să facă tot ce își propune.
„Este vorba de disciplină, de o organizare a timpului fantastică..pe care nu o am mereu. Dar naveta Craiova-Ploiești pe care o fac săptămânal m-a învățat să fructific timpul pe cât pot și să îmi cunosc limitele. E foarte important să găsești un echilibru, deși atunci când faci lucrurile din pasiune trăiești prin ceea ce faci fără să simți oboseala. Am învățat cât de important e somnul și deopotrivă alimentația. Și peste toate acestea, este nevoie de ambiție și perseverență.”
Daria recomandă tuturor tinerilor care își doresc să urmeze Facultatea de Drept să vina la Craiova pentru că vor descoperi un mediu plăcut de învățare si vor avea parte de o educație de calitate.
„Să faceți asta doar dacă vă doriți cu adevărat, pentru că așa cum spuneam și mai devreme este extrem de important să faci totul din pasiune pentru că munca să nu se simtă cu adevărat.
Învățați din timp! Știu că toată lumea spune asta, dar este spusă cu un motiv. Volumul este copleșitor. Un singur curs la o materie de semestru are între 250 și 600 de pagini.
Bucurați-vă de studenție. Găsiți echilibrul vostru între învățat și ieșit cu prietenii.
Trebuie să înțelegeți odată ce intrați la facultate reprezentați imaginea justiției. Un profesor extraordinar spunea că dreptul nu se poate practica fără o cultură vastă. Investiți în educația voastră, pentru că dreptul este mai presus de orice reglementare, arta binelui și a echității.”