Sursa foto: Wall-Street.ro

Persoanele care doresc să călătorească la mare în această vară pot beneficia de programul social numit „Litoralul pentru toți”. Federația Patronatelor din Turismul Românesc a anunțat lansarea unei noi ediții a acestui program în perioada 22 mai – 18 iunie.

Programul oferă posibilitatea turiștilor de a se caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife accesibile, începând de la 52 de lei pe noapte de persoană. Prețurile sunt reduse cu până la 70% față de perioada de vârf a sezonului.

„Litoralul pentru toți” este un program de succes care se desfășoară în fiecare an și este așteptat de către români. Acesta reprezintă, probabil, singura opțiune pentru mulți turiști de a-și permite câteva zile de vacanță la mare.

Majoritatea hotelurilor vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, iar turiștii pot face deja rezervări pentru a beneficia de acest program.

În sudul litoralului, în stațiunile de acolo, găsim hoteluri de 3 stele care oferă tarife începând de la 57 lei pe noapte de persoană într-o cameră dublă.

În frumoasa stațiune Mamaia, prețurile pleacă de la 101 lei pe noapte de persoană într-o cameră dublă la un hotel de 3 stele.

În stațiunea Venus, găsim tarife de la 52 lei pe noapte de persoană la un hotel de 3 stele, dar acest preț include doar cazarea, fără micul dejun.

Perioada desfășurării programului „Litoralul pentru Toți” în acest an este între 22 mai și 18 iunie 2023.

Sursa: dcnews.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *