Sursă foto: Poliția Română

Polițiștii ieșeni au efectuat marți percheziții la Primăria Dobrovăț și în alte două locații, într-un dosar ce vizează infracțiuni de delapidare. Primarul Cătălin Martinuș a declarat că ancheta se referă la o reclamație privind consumul de combustibil al vehiculelor instituției și că viceprimarul Dumitru Mardare ar fi vizat.

Au fost ridicate mai multe documente, poliţiştii părăsind sediul Primăriei.

”În cursul zilei de 16 iulie 2024, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat trei percheziţii în trei locaţii situate în comuna Dobrovăţ, judeţul Iaşi din care două sunt sediile unor instituţii, iar cea de-a treia reprezentând domiciliul unei persoane fizice. Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări in rem privind săvârşirea infracţiunii de delapidare, fapte săvârşite în perioada 2023-prezent”, au transmis reprezentanţii Poliţiei judeţului Iaşi.