Joi, 29 august 2024, de la ora 10:00, se deschid expozițiile de bază ale Centrului Muzeal „I. C. Brătianu”, cu intrare liberă. Organizate de Muzeul Județean Buzău, expozițiile prezintă istoria clădirii și personalitățile medicale ce au activat aici, alături de obiecte de patrimoniu și fotografii de epocă.

Vizitatorii pot explora detalii prin QR coduri, costume medicale și instrumente chirurgicale istorice. Expozițiile includ și lucrări de artă semnate de artiști buzoieni, precum sculptorii Rodica Panaitescu și Emil Pricopescu, sau pictorul Pompiliu Dobrin. Evenimentul este un omagiu adus istoriei medicale și culturale locale.