Departamentul pentru Situații de Urgență intensifică cooperarea cu experți din Suedia

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Astăzi, 18 septembrie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență a găzduit la sediul Ministerului Afacerilor Interne o vizită de lucru a unei delegații intersectoriale din Suedia, condusă de E.S. dna. ambasador Anna Hällerman

Delegația suedeză a inclus reprezentanți ai unor instituții precum Agenția Psihologică de Apărare, Biroul Primului Ministru, Autoritatea Electorală, Autoritatea Poștei și Telecomunicațiilor și Agenția Civilă de Contingență.

Întâlnirea a avut ca scop discutarea strategiilor de consolidare a rezilienței societale în fața situațiilor de urgență, precum și schimbul de bune practici privind gestionarea crizelor cu componente hibride.

La discuții au participat și reprezentanți ai Centrului Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice și ai Direcției Generale pentru Protecție Internă, subliniind importanța colaborării interinstituționale în domeniul situațiilor de urgență. Evenimentul a oferit o platformă esențială pentru transferul de expertiză internațională, contribuind la sporirea siguranței cetățenilor și a capacității de reacție în situații de urgență.

Prin această inițiativă, Departamentul pentru Situații de Urgență promovează schimbul de expertiză internațională și creșterea capacității de reacție în situații de urgență, contribuind la siguranța cetățenilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article