Pe Denisa Stoian, multipla campioana la gimnastică ritmică, o ştiu de doi ani şi trebuie să mărturisescă că am o slăbiciune pentru ea. Nu numai pentru că este cel mai muncitor copil pe care îl cunosc, pentru că e frumoasă şi bună, ci şi pentru că e născută în aceeaşi zi cu mine. Bine, până să aflu asta, a fost prima impresie. Un chip blond, frumos, cu trasături delicate, un corp svelt, parcă sculptat şi o voinţă de fier sunt doar câteva dintre trăsăturile mândriei secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti. Denisa are 13 ani, este multiplă campioană naţională şi internaţională la gimnastică ritmică şi face parte din lotul naţional de junioare la gimastică ritmică. Fetiţa a intrat în sala de antrenament pe când avea 4 ani şi 10 luni şi de atunci de luni până vineri se antrenează câte 4 ore pe zi, iar sâmbăta alte şase. Am asistat şi eu la unul dintre antrenamente şi m-am surprins strângând din dinţi alături de ea. Dar Denisa nu se plânge că este greu. Strânge din dinţi când muşchii se întind ca un elastic. “Cât de greu este, Denisa?” “E, este destul de greu, dar trebuie să suport şi să muncesc. Peste tot trebuie sa munceşti. Cât de mult, Denisa? Peste putinţă”, spune fata. Să auzi asta de la un copil nu e puţin lucru. Chiar dacă e foarte antrenată articulaţiile dor şi fata strânge din pumni când tot corpul ei este întins ca un elastic. Are şi dureri de spate pe care încearcă să le trateze, dar şi acelea se vindecă cu repaos. Când să stea, că Denisa nu are timp de stat.
Mereu se pregăteşte pentru un nou concurs. Singura mulţumire este atunci când ajunge pe podium. “Atunci sunt foarte fericită, pentru că este singura răsplată a muncii mele. Mă simt de parcă aş fi cea mai bună din lume”, spune Denisa. Şi aici deja lasă privirea în jos pentru că acest copil e atât de modest încât nici nu se poate lăuda cu cele 76 de medalii câştigate. “Nu sunt chiar aşa de multe. Alte fete din lot au şi mai multe”, spune stingheră. Toate acele bucăţi de metal argintii şi aurii înseamnă însă orele de antrenament parcă interminabile, momentele în care îşi strânge pumnii de durere când antrenoarea îi întinde musculatura, zilele când mănâncă prea puţin, visele ei încă neâmplinite, dar şi momentul în care urcă pe podium şi primeşte medalia de aur. O parte dintre aceste medalii, le-am văzut la ea acasă, într-un apartament cu două camere din Ploieşti pe care campioana îl împarte cu mama, fratele ei şi cei doi bunici. După divorţul părinţilor, copiii au rămas cu mama, care este bolnavă de lupus şi care nu s-ar fi putut descurca decât cu ajutorul părinţilor ei. “Am o pensie de boală de 400 de lei, iar starea mea de sănătate se deteriorează din ce în ce mai mult. Plătim medicamente şi creştem şi doi copii…e destul de greu că Denisa trebuie să mănânce multe lucruri scumpe şi e greu să cumperi mereu, că nu sunt bani. Denisa e un copil bun, harnică, înţelegătoare şi foarte cuminte. Anul acesta o să dea capacitatea şi trebuie pregătită, dar nu are timp suficient să înveţe. Marea frică a ei este că se va închide CSM şi nu o să mai aibă unde să se antreneze. Toată munca ei ar fi în zadar. Este aşa pasionată de gimnastică că a acceptat imediat să plătească cei 550 de lei cât a însemnat deplasarea la Trofy Iaşi, un concurs de unde a venit cu patru medalii de aur. Ea primeşte o bursă, de la Allianz Ţirianc pentru copii performanţi, dar defavorizaţi. O bursă lunară de 300 de lei. La aceşti bani am mai pus şi eu şi a ajuns la Iaşi săptămâna trecută”, spune Nicoleta Gheorghiu, mama Denisei.
Simona Puiu, antrenoarea ei, are doar cuvinte de laudă: “Denisa este sportivul perfect pe care şi l-ar dori orice antrenor. E extrem de muncitoare, depune eforturi imense. Jumătate din viaţa ei şi-a petrecut-o în sală. Ca sportiv trebuie să ai o viaţă favorabilă desfăşurării acestei ativităţi. Să mănânci ce trebuie, dar copilul ăsta a venit de multe ori cu burta umflată de varză şi fasole, pentru că aia i se punea pe masă. Cu toate acestea reuşeşte să facă performanţă în gimnastica ritmică”. Antrenorul coordonator Liliana Băescu, cea care s-a luptat mult pentru ca Denisa şi celelalte fetiţe să aibă unde se antrena, spune şi ea despre “fata de aur” că “a crescut frumos şi a devenit o adolescentă haioasă, cuartă, onestă, camaradă bună pentru colegele ei şi atât de sinceră, că uneori te lasă mască. Este păcat de toată munca ei şi a noastră, dacă se va desfiinţa clubul. Singura variantă pentru Denisa va fi să meargă la Bucureşti, unde clubul de acolo ar primi-o imediat. Dar nici nu vreau să mă gândesc la asta. Deocamdată ne concentrăm atenţia spre Campionatul Naţional de la Bucureşti care se va desfăşura în perioada 7-9 octombrie 2016. bietul copil deja a venit să mă întrebe dacă e cazul să strângă bani pentru a participa la acest concurs. Pentru ea este foarte important să participe la toate concursurile, ca să aibă experienţă de concurs şi să-şi poată gestiona emoţiile. În 2018 va participa la Jocurile Olimpice de Tineret la Buenos Aires, un moment foarte important în viaţa ei de sportiv”, a declarat Liliana Băescu. Denisa nu are vise de copii pentru că nu are nici o viaţă de copil. Fetiţa trăieşte doar pentru clipa în care o să ajungă o mare campioana a lumii şi o să îi cumpere mamei şi fratelui ei mai mic o casă. “Vreau să avem o casă a noastră şi în ea să am propia cameră. Ar fi frumos, acum stau cu bunicii şi e cam înghesuit!”
