Demiteri cu tentă politică în CA-ul de la SC Hale și Piețe SA Ploiești. Instanța va decide cine are dreptate.

Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Hale și Piețe SA Ploiești a hotărât demiterea membrilor Consiliului de Administrație, după ce alte două persoane din componența acestuia și-au dat demisia.

Săptămâna a început cu o ”execuție” politică a Consiliului de Administrație al societății Hale și Piețe din Ploiești.

Adunarea Generală a Acționarilor a decis, prin vocea consilieriilor locali Paul Palaș și Sorin Văduva, demiterea a trei dintre membrii CA, printre care și președintele Toma Pințoiu, după ce alți doi membri și-au dat demisia cu o zi înainte.

Motivul invocat a fost că doi dintre cei șapte indicatori de management nu au fost atinși, deși au existat justificări întemeiate pentru acest fapt.

„Hotărârea AGA a avut la bază nerealizarea indicatorilor financiari și nefinanciari, care sunt stabiliți prin hotărârea Consiliului Local Ploiești și care sunt obligatoriu de analizat în urma prezentării situației financiare pentru anul 2019. Ieri dimineață a fost numit noul Consiliu de Administrație”, a susținut consilierul local Paul Palaș, care face parte din AGA de la SC Hale și Piețe.

Hotărârea va ajunge în instanță, a anunțat consilierul județean Toma Pințoiu, fostul președinte al CA-ului, care este decis să conteste această măsură.

Contactat telefonic de către observatorulph.ro, consilierul județean Toma Pințoiu, fostul președinte al CA-ului de la SC Hale și Piețe, a declarat  că va contesta hotărârea AGA, care, în opinia sa, „nu are legătură cu administrația”.

„Păcat că se face politică și nu administrație. E o treabă frumoasă făcută de băieții din ALDE. Am fost demiși, după ce doi membri și-au dat demisia, pentru ca mai apoi să figureze iar în noul CA. Ne-au demis pe motiv că n-am avut indicatori de performanță buni, în condițiile în care SC Hale și Piețe este singura societate din subordinea Consiliului Local Ploiești care este pe profit la această oră. Noi am preluat societatea de la -8 miliarde de lei vechi, iar acum a ajuns la +3 miliarde de lei vechi. Situația stă cu totul altfel. Dacă demiți un CA pentru că nu și-a îndeplinit indicatorii de performanță, cum de nu-i demiți pe toți din CA, ci doar pe trei dintre ei?  Voi ataca hotărârea în instanță pentru că nu are temei legal”, a precizat consilierul județean Toma Pințoiu.

Fostul CA de la SC Hale și Piețe avea în componență pe: Toma Pințoiu, Iulian Tudor, Vasile Ardeleanu, Cristina Marcela Manolache și Alina Bădulescu.

Noua componență a CA-ului este: Dragoș Soare, Elena Iuliana Dosaru, Cristian Radu Săndulescu, Iulian Tudor și Marcela Cristina Manolache.

Sursa articol: https://www.observatorulph.ro/administratie/2570726-demisii-si-demiteri-in-ca-ul-de-la-sc-hale-si-piete-ploiesti-scandalul-ajunge-in-instanta

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *