VLĂDUȚA LUPĂU A RUPT TĂCEREA: ce spune vedeta despre operațiile estetice?

Artista este foc și pară pe faptul că presa susține că a apelat la chirurg: “Într-adevăr, mă mândresc cu faptul că nu am rămas cu multe kilograme în plus, dar pot să spun că am și avut noroc, cred, cu genetica. Am pus 12 kilograme în sarcină, iar primele 8 le-am dat jos în primele zile, până am ajuns acasă”, a spus cântăreața.

Vedeta nu ține regim, pentru că nu a avut nevoie. ”Nu sunt nevoită, și n-am fost niciodată să țin dietă și regim, pentru că mereu am fost slabă și nici nu exagerez cu mâncarea. Adică cred că apuc să mănânc de două ori pe zi, iar în zilele în care cânt depun mult efort și organismul îmi cere doar apă. Deci asta e dieta… Cânt!”

”Da, văd și eu mereu ce se scrie despre mine și ce se comentează. Încă învăț să lucrez cu mine și să nu mai bag în seamă! Nu am nicio operație estetică la față, că despre asta s-a scris. Am purtat aparat dentar și mi-am aranjat dinții… Încă nu sunt perfecți, iar cine ar fi mai atent ar putea observa faptul că am arcada cumva strâmbă și am lipsă un canin, așa, ca să știe toți care mă cred așa operată și perfectă.  Iar faptul că, atunci când s-au scris aceste lucruri, s-a postat o poză de când aveam 14 ani, e firesc că un copil la 14 ani nu arată ca la 31. Și nu e corect ca jurnalist să pui o poză cu mine de la 14 ani și una de la 31 în care eram super machiată. Tot ceea ce fac, odată la câtva timp, este să îmi corectez buza superioară! Ceea ce nu se numește operație estetică!”, a mai spus artista.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *