Camera Deputaților a aprobat marți un proiect de lege pentru înființarea Universității „Ioan Slavici” din Timișoara.

S-au înregistrat 259 voturi ‘pentru’ şi o abţinere.

Conform prevederilor adoptate, se înființează Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara, o instituție de învățământ superior cu statut de persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Sediul universității va fi în Timișoara, județul Timiș, pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu nr. 144, cod poștal 300587.

Universitatea va avea în componenţă: Facultatea de Ştiinţe Economice, cu programele de studii universitare de licenţă – finanţe şi bănci, contabilitate şi informatică de gestiune; Facultatea de Inginerie – cu programul de studii universitare de licenţă – tehnologia informaţiei.

După intrarea în vigoare a legii, în structura universităţii vor intra şi alte componente organizatorice ale căror programe şi domenii de studii sunt acreditate sau autorizate provizoriu, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau ordin al ministrului educaţiei, conform legii.

Personalul didactic şi nedidactic din cadrul Fundaţiei pentru Cultură şi învăţământ „loan Slavici” – Universitatea „loan Slavici” din Timişoara, care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu, va fi preluat, în condiţiile legii, de instituţia nou-înfiinţată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

Universitatea „loan Slavici” din Timişoara va dispune de un patrimoniu propriu format din patrimoniul constituit la înfiinţare de către fondatori, la care se adaugă patrimoniul pe care îl va dobândi ulterior instituţia de învăţământ superior. Acesta este compus din bunuri mobile şi imobile, creanţe şi include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani. În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul Universităţii „loan Slavici” din Timişoara revine fondatorilor.

Cheltuielile privind funcţionarea Universităţii „loan Slavici” din Timişoara vor fi asigurate din veniturile proprii dobândite în condiţiile legii, precum şi din alte surse în conformitate cu prevederile legale.

Camera Deputaţilor este for decizional.