Judecătorii au admis cererea de revizuire a Romsilva și au anulat hotărârea de retrocedare, evaluată la 300 de milioane de euro

Tribunalul Mureș a decis reluarea procesului privind retrocedarea controversată a peste 43.000 de hectare de pădure din județul Bacău, după ce a admis cererea de revizuire formulată de Romsilva. Instanța a desființat astfel decizia din 2012, care permitea transferul pădurilor către moștenitorii familiei Sturdza, în condiții considerate ilegale de specialiști.

Suprafața uriașă de fond forestier, administrată de Direcția Silvică Bacău, fusese retrocedată inițial printr-o hotărâre a Tribunalului Covasna, deși trei instanțe anterioare au stabilit că moștenirea în linie colaterală nu era posibilă decât până la gradul IV, în timp ce reclamanții erau rude de gradul V cu defunctul Nicolae Ghica.

Cazul a fost marcat de scandaluri penale de răsunet: judecătorul care a pronunțat sentința inițială a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și luare de mită, însă procesul penal a încetat în apel, faptele fiind prescrise. Totuși, instanța supremă a reținut că magistratul a pretins 50.000 de euro mită pentru o soluție favorabilă. Printre inculpații trimiși în judecată în dosarul penal s-au aflat și nume grele din politică, precum Viorel Hrebenciuc și Tudor Chiuariu.

După două decenii de controverse, procesul va fi rejudecat, iar Romsilva anunță că va face toate demersurile pentru ca suprafața de pădure să rămână în proprietatea statului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.