Decizie importantă la Curtea de Apel Ploiești. Se întâmplă de mâine
Reprezentanţii Curţii de Apel Ploiești anunţă că în Adunarea Generală a Judecătorilor de astăzi s-a hotărât reluarea activității de judecată începând cu data de 11.02.2020, suspendată în urma Hotătârii Adunării Generale a Judecătorilor din data de 29 ianuarie 2020.
Nu se renunţă la proteste. De mâine, activitatea de judecată urmează să fie suspendată pe durata de o oră, în fiecare dimineață, după deschiderea oficială a ședinței de judecată, între orele 09,00 – 10,00, iar programul cu publicul urmând a se derula în condiții normale.
Solicitări
” De asemenea, în Adunarea Generală a Judecătorilor din data de 10 februarie 2020, judecătorii din cadrul Curții de Apel Ploiești, au formulat următoarele solicitări ce vor fi înaintate la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a fi avute în vedere în cadrul demersurilor ce urmează a fi inițiate:
Încetarea atacului factorului politic la adresa Statutului Judecătorului, acţiune ce reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti şi a principiului constituţional al separării puterilor în stat.
Normarea activităţii prin stabilirea unui volum optim, în vederea evitării suprasolicitării fizice şi psihice şi a creşterii calităţii actului de justiţie, ţinând seama şi de volumul de activitate a unui judecător la nivelul Uniunii Europene.
Asigurarea resurselor materiale necesare desfăşurării în condiţii normale a activităţii instanţelor de judecată şi asigurarea independenţei financiare a sistemului judiciar prin preluarea bugetului de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Asigurarea resurselor umane necesare înfăptuirii în condiţii optime a actului de justiţie prin raportare la volumul de activitate al fiecărui judecător şi legislaţia în continuă schimbare. Suplimentarea schemelor îh privinţa posturilor de grefier raportat la acelaşi volum mare de activitate şi ţinând seama de atribuţiile tot mai numeroase ale personalului auxiliar.
Reglementarea şi compensarea timpului de muncă suplimentar pentru activităţile prestate de magistraţi în afara programului de lucru şi pe parcursul zilelor nelucrătoare sau de sărbători legale.”, se menţionează într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Ploieşti.