logo
RNTV Live

Decizie importantă în cazul companiilor Asesoft și Teamnet. Ce a decis Tribunalul Prahova

Asesoft și Teamnet
Mihai Constantinescu

Asesoft și Teamnet nu vor fi lichidate sau dizolvate

Decizie importantă în cazul companiilor Asesoft și Teamnet. Ce a decis Tribunalul Prahova.

Companiile au primit interdicţia de a putea fi dizolvate sau lichidate. Decizia a fost luată ieri de către Tribunalul Prahova, ca urmare a unei solicitări a procurorilor DNA, informează StirileProTv

Cele două firme sunt vizate de un dosar penal, alături de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi de alte persoane,

Iniţial, interdicţia de lichidare a fost dispusă la sfârşitul lunii martie a anului trecut, ulterior măsura fiind prelungită la fiecare 60 de zile.

Noua soluţie pronunţată poate fi contestată de reprezentanţiisocietăţilor comerciale în 24 de ore de la comunicare.

Potrivit sursei citate, solicitarea procurorilor anticorupţie este făcută în contextul în care, în 29 martie 2017, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva celor două firme pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.

„De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatelor S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. TeamnetInternational S.A. până la concurenţa sumelor de 13.299.972 lei respectiv 23.195.578,2 lei”, preciza DNA.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor