La Primăria Ploiești există intenția de a se majora salariile angajaților cu 15% și să fie acordat „sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare” aferent salariului de bază. Această măsură ar viza toți angajații din administrația locală și din serviciile publice aflate sub coordonarea Consiliului Local, fiind dezbătută în ședința Consiliului Local de marți.
Propunerea, inițiată de Andrei Volosevici, a stârnit nemulțumirea viitorului primar, Mihai Polițeanu.
„Pe 30 iulie se va discuta în ședința de Consiliu local propunerea lui Andrei Volosevici de mărire a salariilor din Primărie cu 15%, după alte două măriri de câte 5% în 2024. Dacă va fi adoptată, salariile vor ajunge să reprezinte aproape 50% din bugetul primăriei, o situație nemaiîntâlnită. Îmi doresc oameni motivați, dar și responsabilitate față de acest oraș și ploieșteni. O astfel de decizie nu se poate lua fără a avea o discuție responsabilă privind bugetul Ploieștiului pe 2025”, a scris Polițeanu.
Conform proiectului, angajații Primăriei Ploiești, inclusiv cei de la Poliția Locală, Clubul Sportiv Municipal, Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” (Zoo Bucov), Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, Serviciul Public Finanțe Locale și Serviciul de Evidența Persoanelor, ar urma să primească un plus de 15%, dar nu mai mult de 1500 lei pe lună.
Andrei Volosevici justifică majorarea prin buletinele de determinare a condițiilor de muncă eliberate de Direcția de Sănătate Publică Prahova și prin acordurile colective de muncă încheiate între sindicate și instituțiile publice. Potrivit acestuia, pachetul salarial actual este de aproximativ 17 milioane de lei pe lună, iar creșterea ar ridica suma la 19,5 milioane de lei pe lună, ceea ce ar însemna 234 milioane de lei pe an.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews