Cu profundă tristețe, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Municipiul Ploiești anunță trecerea în neființă a omului de presă Daniel Dimache, unul dintre cei mai respectați jurnaliști din Prahova și soțul prof. Iuliana Nicolae, cadru didactic în această instituție de învățământ.

Daniel Dimache a fost un apropiat al Colegiului Economic și a fost prezent la toate evenimentele importante, susținând activitățile educaționale și culturale ale școlii. Astăzi, comunitatea școlii își exprimă profundul regret pentru pierderea sa și își aduce omagiul de respect și recunoștință față de un prieten devotat și un profesionist desăvârșit.

Jurnalistul Daniel Dimache și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, survenindu-i un infarct în centrul orașului, în timp ce se îndrepta către o instituție. Eforturile medicilor de a-l readuce la viață au fost zadarnice, iar vestea pierderii sale a șocat întreaga comunitate.

Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 25 de ani în presa scrisă, TV și online, Daniel Dimache a lăsat o amprentă puternică în jurnalismul local. Absolvent al Liceului Ion Luca Caragiale Ploiești și al Institutului Politehnic București, el a ocupat funcții de conducere și a fost un prezentator apreciat la diverse televiziuni locale, iar din 2009 a fost directorul publicației Gazeta de Prahova.

Vestea tragică a decesului său a lovit ca un fulger colegii de breaslă, care îi amintesc cu căldură de relația frumoasă și de profesionalismul său neegalat.

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” își exprimă condoleanțele sincere familiei îndoliate și își oferă sprijinul în aceste momente grele. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Daniel Dimache, iar familiei și prietenilor săi le transmitem întreaga noastră compasiune și solidaritate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *